Un loc binemeritat în viaţa cotidiană îl au, de mai mult timp, Casele de Ajutor Reciproc. Prin Legea 122/1996, C.A.R.-urile funcţionează ca persoane juridice non-profit. Activitatea acestora se rezumă la acordarea de împrumuturi în bani membrilor săi, cu dobândă care se reîntoarce la fondul social al acestora.
Casa de Ajutor Reciproc din Oţelu Roşu a luat fiinţă în iunie 2011 şi este situată pe strada M. Eminescu, nr. 3, parter. Mariana Dacoş, casieră a agenţiei, foarte amabilă, îmi oferă câteva informaţii: Agenţia de la Oţelu Roşu este filială a I.F.N. C.A.R. Haţeg, al cărei preşedinte este Constantin Băghină. În prezent, unitatea are 330 de membri, atât salariaţi, cât şi pensionari, plătitori activi şi cotizanţi.
Tipurile de împrumuturi sunt:
1. Tradiţionale – în valoare de 3 ori fondul social propriu, cu termen de restituire până la trei ani.
2. Împrumuturi ocazionale, pe termen foarte scurt: valoare până la 3.000 de lei; termen 1-4 săptămâni; se acordă pentru depăşirea unor dificultăţi temporare, pentru capitalizare (majorarea fondului social), şi pentru constituirea fondului social de către membrii noi înscrişi.
3. Împrumuturi pe termen mediu: valoare până la 5.000 de lei, pentru nevoi personale (termen de restituire, până la cinci ani); împrumuturi egale cu fondul social – se acordă fără garanţii; împrumuturi suplimentare (de completare) se acordă până la valoarea contractului iniţial, în baza garanţiilor existente; pentru sumele solicitate peste această valoare se va încheia un nou contract, prezentând noi garanţii.
Toate împrumuturile se acordă în regim de urgenţă, când sunt solicitate în scris, într-un termen de până la 48 de ore de la înregistrarea contractului.
Cei care solicită împrumuturi mai mari de 3 ori fondul social şi cei ale căror venituri nu le permit restituirea în 3 ani, pot solicita împrumuturi ocazionale cu un termen de restituire de maximum 5 ani. Garanţii: venituri personale, giranţi (1 până la 5.000 de lei).
În ceea ce priveşte ajutorul de deces, el este nerambursabil pentru membrii C.A.R. sau pentru membrii de familie decedaţi (aparţinători) ai membrilor C.A.R. Ajutorul maxim acordat este de 2.000 de lei şi în funcţie de vechimea în C.A.R. a celui decedat, sau, în cazul aparţinătorilor, de vechimea ca membru a solicitantului.
Se mai acordă apoi împrumuturi speciale pentru studenţi şi elevi, ai căror părinţi au o vechime de peste 5 ani în C.A.R., pentru noul an şcolar şi universitar. Împrumutul se acordă în sumă de până la 3.000 de lei. Perioada de rambursare este cuprinsă între 1 şi 24 de luni.
Doinel Puiu MĂRGINEANU