Cine a avut prilejul să viziteze Rusca Montană a rămas, desigur, însemnat cu neştersul sigiliu al fascinaţiei.

Localitatea curge din munţi şi streşinile ei, în care se prelinge roua brazilor şi fagilor, se prefac apoi într-un pârâu strălimpede, vărsându-se grăbit spre Valea Bistrei.

La circa trei kilometri depărtare de Monumentul Turismului, vizitatorul va observa în centrul localităţii Casa Maderspach, din apropierea Casei Naţionale „Ştefan Velovan”. În această casă a locuit Karoly Maderspach, cel care a pus bazele metalurgiei, siderurgiei şi mineritului în acest colţ de ţară. O casă din vremea habsburgilor, cu coridor larg şi subsol, camere mari şi curte extinsă, năpădită de vegetaţie şi de nepăsarea celor în a căror grijă a rămas, tremurând, parcă, fragilă, în faţa intemperiilor. Încăperile sunt reci, cu aerul îngheţat în amintiri, pereţi cu zugrăveala ici-colo refăcută cu mulţi ani în urmă, pe când clădirea adăpostea sediul Ocolului Silvic. În interior simţim un miros discret de mucegai, precum şi dezinteresul autorităţilor.

Casa a fost zidită în jurul anului 1800, de către inginerul Karoly Anton Maderspach. Obiectele unice care au mai existat aici, desfătând retina vizitatorului în acest univers ireal, fascinante prin unicitatea lor şi gloria celui ce le-a rezervat nemuririi, au fost şi ele înstrăinate.

Karoly Maderspach s-a născut în anul 1791, la Oraviţa, şi a studiat la Academia de Minerit din Schemnitz-Banska Stiavnica (Slovacia). A fost proprietarul Uzinelor Metalurgice din Rusca Montană şi Ferdinandsberg (azi Oţelu Roşu). A prospectat minele din Petroşani şi a avut o viaţă tumultuoasă. A abordat mai multe domenii, dar cele mai importante au fost mineritul şi industria în această zonă a Banatului, adică Munţii Poiana Rusca.

Ghinionul său a fost acela că a intrat în vâltoarea schimbărilor din Europa anilor 1848-1849, însă nu a supravieţuit grelelor încercări ale timpului.

În anul 1848, Casa Maderspach era centrul tuturor mişcărilor patriotice. Firma sa turna în flux continuu tunuri, obuze şi grenade.

Când, după o campanie victorioasă în Ardeal, generalul Iosif Bem a sosit la Rusca Montană şi apoi la Caransebeş, în 17 aprilie 1849, Karoly Maderspach a fost însărcinat cu pacificarea zonei de graniţă şi confecţionarea unei mari cantităţi de armament.

După plecarea lui Iosif Bem, la 22 august 1849, a sosit la Rusca Montană o trupă de cavalerie uşoară austriacă şi o formaţiune de vânători din Regimentul Lichtenstein (Cheveaulegers), sub comanda căpitanului Gröber. La sosirea acesteia, soldaţii au ocupat casa şi curtea familiei Maderspach şi au început confiscarea armamentului fabricat la Uzinele din Rusca Montană.

Inginerul Maderspach a devenit pentru moment prizonier, iar soţia sa, Franciska, a fost torturată şi arestată.

După cele întâmplate, Karoly Maderspach, părăsit de toţi în orele critice, dezamăgit, într-o depresie accentuată, s-a sinucis pe Dealul Calvaria Mică (Pollerberg), în apropierea casei sale.

Moartea lui Maderspach a fost o pierdere imensă pentru societatea de siderurgie şi industria minieră din Rusca Montană, aceasta pierzând pe unul dintre conducătorii cei mai de seamă – îşi rezumă părerea Henrik Hofmann în studiul său alcătuit în 1944.

De atunci, Casa Maderspach a rămas în grija soţiei Franciska şi a fiului lor Livius, care în anul 1909, la Zvolen (Slovacia de azi), a publicat o carte intitulată „Tragedia Familiei Maderspach”.

În anii absolutismului imperial, dar şi în perioada de după Acordul dualist austro-ungar din 1867, soţia lui Karoly Maderspach s-a adresat diferitor persoanalităţi politice şi militare. Nimeni, însă, nu i-a acordat vreo compensaţie morală.

După 1948, Casa Maderspach a intrat în proprietatea Statului, devenind Ocol Silvic, iar anexele gospodăreşti şi curtea au fost ocupate de atelierele Ocolului Silvic şi I.F.E.T.U.-lui. În curtea casei, printre maşinile şi utilajele dezafectate, era cândva şi un nuc bătrân, poate singurul martor al evenimentelor de atunci. Pe zidurile ce străjuiesc curtea, atârnă azi verdeaţă crescută din abundenţă, fără ca cineva să mai taie din ea. Într-un colţ mai ferit, o masă improvizată din piatră, şlefuită poate de coatele proprietarului, până mai ieri încă păstra în răceala ei minerală caligrafia fierbinte a celui ce a folosit-o. De la moartea lui Maderspach, nimeni, nicio foaie de hârtie, nu s-a mai odihnit pe obrazul ei cenuşiu, doar frunzele, toamna, o acopereau ocrotitoare până la venirea zăpezii.

În cazul nostru, ar trebui să avem un film despre acest loc de taină, care să restituie întreg şi nealterat universul acestor locuri, evenimentele din timpul Revoluţiei de la 1848-1849 şi importanţa acestei clădiri în viaţa locuitorilor.

În ultimii ani, descendenţi ai familiei au vizitat de mai multe ori Rusca Montană. La iniţiativa acestora şi cu acceptul Consiliului Local şi Primăriei, la 23 aprilie 2004, a fost dezvelită o placă comemorativă trilingvă pe faţada Casei Maderspach, cu inscripţia „În această casă a locuit Maderspach Karoly şi soţia sa Buchwald Franciska, personalităţi marcante ale dezvoltării industriei şi a fierului din secolul al XIX-lea”.

În anul 2014, aproape de faţada casei, la nici jumătate de metru, autorităţile locale au depozitat circa 15 tone de ţiglă ambalată în folie şi paleţi, destinate acoperirii Casei Naţionale „Ştefan Velovan”, ce se află în apropiere. Ploaia care cade de pe acoperiş direct pe aceşti paleţi, împroşcând pereţii Casei Maderspach, a degradat faţada în totalitate, casa fiind ameninţată de distrugere sigură.

În ultimii ani, la Rusca Montană au fost distruse mai multe edificii de importanţă istorică şi turistică. Vila „Ştefanica”, în care s-a născut şi a trăit marele filosof şi pedagog Ştefan Velovan, a devenit o amintire. A fost demolată în anul 1987, datorită lipsei de respect pentru valorile trecutului şi totala nechibzuinţă a autorităţilor locale de atunci. Şcoala Primară în care a învăţat Ştefan Velovan a fost abandonată de câţiva ani, datorită scăderii numărului de elevi. Există promisiunea, din partea autorităţilor, ca va primi o altă destinaţie, respectiv muzeu şi bibliotecă. Uzinele şi fabricile de pe raza localităţii au fost distruse şi demolate în totalitate, iar Dispensarul Medical şi Căminul Cultural din satul Ruschiţa au fost demolate. Sesia Parohială, singura proprietate a Bisericii Ortodoxe din localitate, un teren de excepţie în centrul localităţii Rusca Montană, a fost şi acesta înstrăinat în ultimii zece ani.

Linia ferată industrială şi cea forestieră au dispărut şi ele. Au fost distruse sau abandonate blocuri de locuinţe, Uzina de preparare a minereurilor complexe, galeriile existente etc.

Într-o stare deplorabilă se află şi mormintele unor personalităţi ca părinţii lui Ştefan Velovan, Maderspach, Duşan Miloşevici, Oprea I. Oprea etc.

Locuitorii comunei, care astăzi se redescoperă cu bune şi cu rele, cu nostalgii şi regrete, cu convingerea unei vieţi de muncă, în iureşul unor fapte, care, fiecare în parte, au clădit o istorie în nuanţe de trăire, au închis un capitol şi vor să deschidă altul – cel al certitudinii.

Marcel DUMBRAVĂ