,,Cascadorie” cu final tragic la Herculane


Recent, în staţiunea de pe Valea Cernei a avut loc un eveniment care s-a soldat cu decesul unui tânăr de numai 20 de ani. Surprins de o patrulă de Poliţie în timp ce încerca să sustragă combustibil din rezervoarele maşinilor parcate pe stradă, împreună cu doi prieteni, suspectul a încercat să fugă de oamenii legii. Aceştia au cerut ajutorul colegilor, care se aflau în zonă cu o autospecială MAI, şi au pornit în urmărire. Din cauza vitezei, într-o curbă, tânărul s-a izbit cu maşina de peretele unui imobil, în urma impactului înregistrându-se decesul acestuia. (C. Senco)

În noaptea de 9 spre 10 februarie, în jurul orei 1.30, o patrulă din cadrul Poliţiei Băile Herculane, ce se afla pe strada Pecinişca din localitate şi desfăşura activităţi specifice de asigurare a liniştii şi ordinii publice, a observat că în apropiere a oprit un autoturism de culoare închisă, înmatriculat în străinătate, al cărui conducător auto, la vederea poliţiştilor, a oprit, din maşină coborând trei tineri care au abandonat automobilul şi au fugit spre pădure.

Cei doi poliţişti au solicitat sprijinul colegilor care se aflau cu o autospecială MAI, iar după aproximativ 30 de minute a fost depistat unul dintre suspecţi, acesta fiind un tânăr de 17 ani, şi care a declarat că cel care conducea autoturismul a oprit şi l-a abandonat, întrucât nu are documentele în regulă, iar în portbagaj avea mai multe bidoane din plastic, pe care urma să le folosească la furtul de combustibil din rezervoarele autovehiculelor parcate în zonă.

După aproximativ o oră şi jumătate, oamenii legii au reuşit depistarea şi identificarea celorlalţi doi tineri, care au revenit la autoturismul abandonat şi, deşi, poliţiştii au încercat să îi oprească, ei au blocat uşile autovehiculului şi au plecat cu acesta având luminile stinse, cu intenţia de a părăsi oraşul.

Într-o curbă, conducătorul autoturismului urmărit, un tânăr de 20 de ani, din cauza vitezei, a părăsit partea carosabilă, s-a izbit de peretele unui imobil, iar apoi s-a oprit în scările locuinţei, rămânând poziţionat pe banda din stânga a direcţiei de mers, perpendicular pe axa drumului.

Cu toate manevrele efectuate şi din cauza spaţiului îngust (pe partea opusă fiind parcate alte autovehicule), conducătorul autospecialei MAI nu a reuşit să evite coliziunea cu autoturismul urmărit şi l-a lovit cu partea din stânga-faţă, fiind avariat uşor.

În urma accidentului, cel are a condus autoturismul, fără a poseda permis de conducere, a decedat, iar pasagerul din dreapta-faţă, în vârstă de 18 ani, a reuşit să fugă, fiind prins după aproximativ două ore.

Cercetarea la faţa locului s-a efectuat de către o echipă complexă de la nivelul IPJ Caraş-Severin, condusă de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş.

Carmen SENCO