Catedrala Episcopală şi-a sărbătorit cel de al doilea hram


Mai multe lăcaşuri de cult din Episcopia Caransebeşului şi-au sărbătorit ocrotitorul, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. În ajunul Praznicului, la Mănăstirea „Sfântul Ilie de la Izvor” – Vasiova, a fost oficiată slujba Vecerniei şi a Litiei de către IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de ierarhi, din care au făcut parte PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, şi PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, precum şi un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Credincioşii au avut bucuria să se închine la mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, adusă din Arhiepiscopia Craiovei.

Şi Catedrala Episcopală din Caransebeş şi-a prăznuit cel de-al doilea hram la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul. Sărbătoarea a debutat la orele dimineţii, cu o procesiune de la reşedinţa episcopală la noua catedrală, în care au fost purtate racla şi icoana Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi cu Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi de la toate bisericile din municipiu.

La Sfânta Liturghie au participat reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi. Pe tot parcursul slujbei, cei prezenţi s-au închinat moaştelor Sfântului Ierarh cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei.

„Foarte mulţi credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au venit la cel de-al doilea hram al catedralei noastre episcopale, pentru că Sfântul Ilie se află la loc de cinste în evlavia credincioşilor bănăţeni, fiind ocrotitorul Banatului, înainte ca Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş să fie trecut în rândul sfinţilor. Ne-am bucurat pentru că în acest an sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie a picat în zi de duminică şi am avut prilejul să ne împărtăşim de o îndoită sărbătoare, pe de o parte praznicul Sfântului Ilie Tesviteanul, iar pe de altă parte Învierea Domnului”, a spus PS Lucian.

Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost sărbătorit şi la aşezămintele monahale aflate pe cei doi munţi ce străjuiesc Banatul Montan, Muntele Mic şi Muntele Semenic.

Ştefan ISAC