editorial


Casa de nebuni

De Crăciun, fiul meu, care, de câţiva ani, a considerat că e mai bine să-şi croiască un viitor în muzică, la Bucureşti, decât să care colete prin te miri ce colţ al Europei, s-a gândit să-mi facă un cadou frumos, aşa că s-a dus la Librăria Cărtureşti şi a cumpărat […]


Cea mai frumoasă melodie

Cred că niciodată n-am stat pe gânduri mai mult ca acum dacă să mă apuc să scriu despre ceea ce urmează. Dacă am ajuns până aici, e clar că în cele din urmă m-am hotărât s-o fac, cu toate că subiectul celălalt, de rezervă, ar fi fost poate mai potrivit […]


2018

Oricât am încercat – şi mărturisesc că m-am străduit din răsputeri în privinţa asta –, nici de data asta n-am reuşit să evit clipele acelea de la sfârşitul anului când, oricât de ocupat aş fi, parcă trebuie să trag linie şi să socotesc. Aşa m-am obişnuit. Dar nu-mi plac nici […]


Vesta galbenă

A trebuit să înceapă tămbălăul în Franţa ca să înţeleg, în sfârşit, că în adâncul sufletului eu sunt o Vestă galbenă. Mă mir că nu mi-am dat seama de lucrul ăsta mai demult, sau poate că uneori eram conştient că ceva nu-i în regulă cu mine, dar n-am ştiut să-i […]


Coliva

Cu toată încrederea pe care am avut-o, şi încă o mai am, în proverbe, n-am înţeles niciodată de ce despre morţi trebuie să vorbesc numai de bine. Cred că prima oară întrebarea asta mi-am pus-o când încă nici n-apucasem să merg la şcoală şi, cum în blocul unde locuiam înmormântările […]


Prima Românie urâtă

Când eram mai tânăr, îmi plăcea să mă laud în faţa aproape oricui era dispus să mă asculte că am o memorie cu totul ieşită din comun, şi cred că nu greşeam prea mult. Aparatul de fotografiat din ochii mei ţăcănea în fiecare clipă şi pozele se adunau, ca într-un […]


Undeva, cândva…

Dintre toţi verişorii mei – şi a avut Dumnezeu grijă să-mi dea mult mai mulţi decât aş fi avut nevoie –, cel mai drag mi-a fost întotdeauna de Ionică. Nu fiindcă era mai mare şi vedeam în el fratele care să aibă grijă de mine pe care nu l-am avut, […]


Puricele

Azi, în tren, în timp ce îmi scărpinam de mama focului, prin blugi, fluierul piciorului stâng cu talpa pantofului drept, prefăcându-mă că, de fapt, mă uit, doar, obosit, pe fereastra vagonului, ca să nu-şi dea seama ceilalţi călători că un purice face ravagii pe pielea mea, mi-am adus aminte ce-am […]


Fabrica de lumină

Mi-a fost întotdeauna uşor să le explic celor cu care am stat de vorbă despre asta de ce nu cred în prooroci şi vizionari. Mi-e pur şi simplu imposibil să-mi închipui că cineva ar putea să ţopăie şi să facă tumbe prin timp, să dea o fugă în viitor, să […]


Omul de hârtie

Dacă ar fi după ziar, în perioada asta ar trebui s-o duc, probabil, din chef în chef. Nu mai departe decât acum două săptămâni am sărbătorit, aşa cum s-a putut, numărul 500, iar în 6 noiembrie, 7 Zile face 10 ani. Şi, chiar dacă nu era nevoie să mi-l mai […]