Social


Rugă la Băuţar

Locuitorii comunei Băuţar s-au adunat săptămâna trecută în centrul localităţii, pentru a sărbători Ruga Satului. Sărbătorirea hramului bisericii a prilejuit şi organizarea de spectacole, la care şi-au dat concursul copiii şi tinerii din comună, îmbrăcaţi în costume populare, astfel încât tradiţia şi obiceiurile locului să nu se piardă. Pentru că […]


Cultură… interioară la Bolvaşniţa

Îndată după Sărbătorile Pascale, administraţia locală din Bolvaşniţa a început lucrările de reabilitare interioară – tencuit şi zugrăvit – la Căminele culturale din centrul de comună şi din satul Vârciorova, acesta din urmă fiind distrus aproape în întregime de furtunile violente de anul trecut, care au provocat pagube însemnate acestei […]


Băuţarul ştie să valseze

O delegaţie din oraşul austriac Kainbach s-a aflat zilele trecute în comuna Băuţar, cu care este înfrăţită din 1990. Grupul oaspeţilor a fost format din cinci persoane, fiind condus de primarul Karl Fasching. Începuturile prieteniei au un istoric de 21 de ani, iar evoluţia colaborării a dus la nenumărate schimburi […]


Cine-şi vrea banii pe taxa auto?

Circa 850 de milioane de euro ar trebui să restituie Statul Român proprietarilor de maşini noi care au plătit ilegala taxa auto. Avocaţii îi avertizează pe aceştia că autorităţile Statului încearcă ,,artificii legislative”, astfel încât să prescrie această rambursare. În prezent, există aproximativ 40.000 de cereri de rambursare a taxei […]


Voluntari sloveni, ,,Acasă” la Zăgujeni

 Timp de o săptămână, o echipă de voluntari sosiţi din Slovenia au desfăşurat o serie de activităţi recreative cu copiii asistaţi de la Centrul de Plasament ,,Casa Noastră” din Zăgujeni. Această vizită nu este singulară, ea venind după acţiuni similare ale unor grupuri din Franţa şi Belgia. Cu cheltuieli minime, […]


Eroi bănăţeni ai neamului românesc

General de divizie Moise Groza Generalul Moise Groza este unul dintre numeroşii patrioţi români din Banat şi Transilvania, care au ţinut cu orice preţ să fie în cadrul Armatei Române pe timpul greului examen dat pe câmpul de bătălie din sudul Dunării, în anii 1877-1878, şi totodată unul dintre acei […]


Pompierii, intervenţii la… foc automat!

În primul semestru al acestui an, la nivelul judeţului Caraş-Severin au fost înregistrate 448 de situaţii de urgenţă, în medie aproximativ două pe zi. Compartiv cu aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul acestora a crescut cu 7,7%. Statistic, situaţiile de urgenţă din intervalul ianuarie-iunie 2011 se prezintă astfel: 97 de […]


Pentru un Timiş mai curat

Începutul acestei săptămâni a marcat încă trei acţiuni în cadrul campaniei de ecologizare a malurilor Timişului, începută la Teregova şi continuată la Armeniş. Astfel, luni au avut loc operaţiuni de curăţare a râului la Slatina Timiş, marţi – la Caransebeş, iar miercuri, la Constantin Daicoviciu. Proiectul transfrontalier ,,Măsuri de protecţie […]


Un univers liber… în cuşcă

Galeria de Artă „Corneliu Baba” din Caransebeş a găzduit vineri, 15 iulie, prezentarea cărţii „Universul din cuşcă”, aparţinând lui Pavel Şuşară. Acesta este cel de-al şaselea volum de versuri al autorului, un poem auto-reflexiv, ale cărui ilustraţii au fost realizate de Daniela Chirion, iar postfaţa este semnată de Bogdan Creţu. […]


Bolvaşniţa – şantier în lucru!

În aceste zile, la Vârciorova, comuna Bolvaşniţa, se lucrează la executarea celui de al doilea pod peste pârâul care traversează satul, primul fiind deja terminat. Primarul Andrei Neagoe este optimist şi spune că şi acest al doilea obiectiv va fi gata în cel mult două săptămâni. În ceea ce priveşte […]