Spiritualitate


Mănăstirea Poiana Mărului şi-a sărbătorit hramul

La sfârşitul săptămânii trecute, sute de pelerini au participat la slujbele prilejuite de hramul Mănăstirii Poiana Mărului. Atât în ziua prăznuirii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cât și în ajunul hramului, pentru obștea mănăstirii a fost o adevărată sărbătoare. Manifestările au debutat sâmbătă, cu procesiunea din Parohia Măru până la așezământul […]


Rusaliile, în conştiinţa lumii creştine

Când la patruzeci de zile Iisus s-a înălţat la cer, în faţa apostolilor, dispărând în înălţimi, le-a promis acestora că le va trimite ceea ce le mai lipsea încă, şi ceea ce urma să dea conţinut, avânt şi grai credinţei lor: înţelepciune, cunoştinţe, puteri spirituale deosebite şi darul cuvântului. După […]


Relicva Sfântului Anton de Padova a poposit câteva ore la Caransebeş

Joi, 10 mai, Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire a Maicii Domnului” din Caransebeş a găzduit Racla cu Relicva Sfântului Anton de Padova, care se află în România în perioada 7 mai – 13 iunie. Despre acest eveniment ne-a vorbit părintele Daniel Fechetă, redactor la revista „Mesagerul Sfântului Anton”, publicaţie de spiritualitate […]


Racla Sf. Anton, la Caransebeş

În perioada 7 mai – 13 iunie, în România are loc Pelerinajul cu Relicva Sf. Anton de Padova. Astfel, joi, 10 mai, Racla Sf. Anton, considerat Sfântul minunilor, se va opri pentru câteva ore și în Biserica catolică din Centrul civic al municipiului Caransebeș. Începând cu ora 15, cinstitorii Sf. Anton pot veni pentru a se […]


Înviere, restart şi optimism pentru caransebeşeni

Câteva sute de credincioşi au venit la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeş, pentru a participa la slujba Învierii Domnului. Ca şi în ceilalţi ani, Lumina Sfântă de la Mormântul Domnului din Ierusalim a fost adusă în Episcopia Caransebeşului de o delegaţie care […]


Enigma Învierii lui Iisus

Comemorăm încă o dată Învierea lui Iisus, în zorii speranţelor că aceste sărbători, în general, vor rămâne pentru totdeauna în calendarele noastre, în inima şi viaţa noastră şi a copiilor noştri. Fiecare dintre noi rămâne legat de un noian de amintiri privind aceste evenimente. Tradiţiile ne-au însoţit întotdeauna, şi mai […]


Floriile

Duminică, 1 aprilie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea triumfală în Ierusalim, sau Duminica Floriilor, eveniment care a fost pregătit de trei momente de o însemnătate deosebită pentru creştinism. În această ediţie vă prezentăm semnificaţia vindecării orbilor din Ierihon, convertirea lui Zaheu şi ungerea din Betania. De asemenea, tot în acest număr […]


Bună Vestire pentru Caransebeş

Marţi, 20 martie, a fost marcată finalizarea lucrărilor efectuate în cadrul proiectului „Amenajări, reparaţii şi modernizări la obiectivul «Centrul Buna Vestire»” din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului. La eveniment au participat, printre alţii, Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului judeţean, prefectul Matei Lupu, Elena Amzoi, director al Direcţiei Generale de […]


Corul „Ioan Teodorovici”, la 21 de ani

În urmă cu 21 de ani, în 18 februarie 1997, la Biserica Evanghelică din cartierul caransebeşean Nord, care era închiriată, preotul paroh Dumitrie Negrei și-a dorit să înfințeze un cor. În urma discuțiilor purtate cu prof. Mariana Ponețchi, aceasta s-a declarat de acord să dirijeze acest cor, căruia i s-a […]