Spiritualitate


Şi n-a mai fost gerul Bobotezei…

La Praznicul Botezului Domnului, sărbătorit sâmbătă, 6 ianuarie, pe o vreme care anunţa mai degrabă venirea primăverii, PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârşit, în Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din municipiu, Sfânta Liturghie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În timpul […]


Seară de rugăciune şi binecuvântare la Maciova

Sâmbătă, 18 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Maciova, Protopopiatul Caransebeş. Preasfințitul Părinte a fost întâmpinat la sosire de Prea Onoratul Părinte Florin Ilie Ciucur, Protopopul Caransebeșului, de credincioşii îmbrăcaţi în frumoase costume populare, de primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, precum și […]


Să învățăm să fim responsabili

Responsabilitatea îşi ia fiinţa din iubirea faţă de cei dragi, faţă de semeni, faţă de talantul primit de la Dumnezeu. Cei responsabili sunt aceia care pun suflet în tot ceea ce fac, sunt corecţi, iubesc adevărul și îşi respectă cuvântul dat. Ei lasă urme adânci peste tot, prin bunătatea şi […]


Brâul Maicii Domnului, la Caransebeş

În perioada 30 septembrie-4 octombrie, Brâul Maicii Domnului va poposi în Episcopia Caransebeşului. El va fi întâmpinat sâmbătă, la ora 10, la Mânăstirea Călugăra, unde va fi adus de o delegaţie a Mânăstirii Kato Xenia, din Grecia. În acelaşi lăcaş de cult, de la ora 17, va fi oficiată Taina […]


Muntele Mic, la al doisprezecelea pelerinaj

Joi, 14 septembrie, credincioși din întreaga Episcopie a Caransebeșului au participat în număr mare la pelerinajul la Crucea-monument de pe Muntele Mic, ajuns la cea de-a XII-a ediție. În urmă cu 80 de ani, credincioșii din această parte de țară au ridicat o cruce în memoria ostașilor români căzuți în […]


Sfântul Dionisie Exiguul, cinstit la Bucova

În fiecare an, la 1 septembrie, odată cu intrarea în noul an bisericesc, Biserica noastră îl sărbătorește pe Sfântul Dionisie Exiguul, pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat la data de 27 octombrie 2008. Pentru Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul” Bucova, această zi este una deosebită, deoarece așezământul […]


Corectitudinea

De când există omul pe pământ, acesta s-a călăuzit după diferite legi. Acestea au fost întocmite pentru ca binele să fie călăuzitor. Abaterile de la legile bune au fost pedepsite. Odată cu evoluţia speciei umane, însă, unii oameni dornici de a stăpâni cât mai mult, de a conduce, au făcut […]


Focul, ca simbol în literatură

Lumina şi întunericul stau la baza tuturor cosmogoniilor lumii. Lumina succede întunericului. Întunericul simbolizează haosul. „Căci era un întuneric ca o mare fără-o rază,/ […]/Dar deodată-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l […] De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii…“ (Scrisoarea I, Mihai Eminescu). Lumina ce biruieşte […]


„Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri“

 (Matei 6, 12) Pentru a putea rosti rugăciunea „Tatăl nostru“, pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat-o spre folos sufletesc, trebuie să cunoaştem liniştea, pacea și iubirea. Fără linişte, pace și iubire, nu putem ierta micile imperfecţiuni ale celor din jur şi nu putem rosti cu toată ființa noastră „Tatăl […]


500 de tineri l-au sărbătorit pe Sfântul Ilie la Catedrală

Cu ocazia sărbătoririi hramului Catedralei Episcopale din Caransebeş, marcată joi, 20 iulie, la Sfânta Liturghie oficiată de PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, au participat aproximativ 500 de tineri din cinci eparhii partenere, care, în perioada 18-20 iulie, au luat parte la Întâlnirea Tinerilor […]