În data de 1 octombrie 2016, a început activitatea la Centrul Medical de Permanenţă de la Constantin Daicoviciu. Proiectul a fost demarat anul trecut, în luna iunie, costul implementării ridicându-se la 50.000 de lei, bani alocaţi din bugetul local al comunei. Centrul funcţionează într-o anexă dezafectată a Primăriei, căreia i-a fost reabilitat exteriorul şi a suferit lucrări de modernizare pe interior, instalaţiile electrice şi sanitare fiind refăcute complet, tot aici fiind montată şi o centrală termică.
Acest obiectiv – ne-a spus Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu – are drept scop asigurarea serviciilor medicale primare de către medici de familie din trei comune, în regim de gardă. După terminarea programului zilnic al medicului de familie, serviciile specializate în comunele Constantin Daicoviciu, Sacu şi Copăcele, precum şi în satele aparţinătoare, sunt asigurate de respectivii medici.
Dr. Mariana Şerbescu, medic coordonator al Centrului Medical, ne-a mărturisit: „Ca medic de familie şi ca cetăţean al comunei Constantin Daicoviciu, mă bucur foarte mult să constat că în jurul nostru sunt oameni adevăraţi, care doresc să lase ceva în urma lor, care demonstrează că se poate. Pentru acest lucru, ei merită toată aprecierea. La ora actuală, în judeţul Caraş-Severin sunt cinci Centre de Permanenţă Medicală, la Bozovici, Anina, Bocşa, Ezeriş şi Constantin Daicoviciu. Echipa de medici care lucrează în Centru face parte din cadrul medicilor de familie. Aceştia sunt bine pregătiţi profesional şi au respect şi înţelegere pentru omul bolnav”.
Din echipa de medici care deservesc acest Centru fac parte dr. Mariana Şerbescu şi dr. Ion Şerbescu, medici de familie, cu asistenta Elena Semenescu, dr. Ligia Boran, medic de familie la Sacu, cu asistenta Mirela Sîrbu, dr. Carmen Capotescu, medic de familie la Păltiniş, cu asistenta Monica Florinca, dr. Diana Răduţă, medic de familie la Caransebeş – medicină generală, cu asistenta Mariana Jurma, şi dr. Ioan Popovici, medic de familie în Caransebeş, cu aceeaşi asistentă.
Programul de lucru al acestora este între orele 15 şi 8, zilnic, de luni până vineri, şi de la 8 la 8, sâmbătă şi duminică, gardă prelungită.
Utilităţile sunt asigurate de către Primăria Constantin Daicoviciu, iar medicaţia de urgenţă de către medici, prin fondul alocat de Casa de Asigurări de Sănătate, ne-a mai informat dr. Mariana Şerbescu.
În ultima perioadă, prin Serviciul de Ambulanţă Caraş-Severin au fost întreprinse demersuri către Ministerul Sănătăţii, pentru dotarea Centrului Medical de Permanenţă cu o ambulanţă ce va fi donată Primăriei Constantin Daicoviciu, ne-a mai spus Daniel Boambeş.
Mădălina DOMAN