Cercetaşii belgieni, o vacanţă în… şcoală, la Glimboca 1


Timp de două săptămâni, un grup de 10 tineri belgieni, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, şi patru însoţitori, cu toţii din Mons, un oraş din regiunea Valonia, au fost oaspeţii comunei Glimboca. Ei sunt voluntari din cadrul Asociaţiei de cercetaşi „Les scouts pluralistes” şi, pe timpul şederii lor, au pus umărul la lucrările de reparaţii care se desfăşoară, în perioada vacanţei de vară, la Şcoala cu clasele I-VIII „Gheorghe Frăţilă”, din centrul de comună, au ajutat la schimbarea lambriurilor de pe coridoarele instituţiei de învăţământ şi la scoaterea parchetului vechi, uzat, din sălile de clasă, şi au efectuat diverse munci la biserică şi în alte locaţii de pe teritoriul comunei, peste tot ei fiind însoţiţi de Alin Munteanu, din cadrul Primăriei Glimboca.

Cei patru însoţitori – Timothée Valée, Maxime Rouls, Caroline Fourez şi Elisa Algeri – ne-au spus că proiectul prin care au venit în ţara noastră, „Jeunes en Roumanie”, este derulat prin Consiliul Judeţean Caraş-Severin, implicarea directorului Şcolii cu clasele I-VIII „Gheorghe Frăţilă”, Mărioara Ţepiş, fiind determinantă pentru vizita pe care o efectuează la Glimboca. „Am fost impresionaţi de modul în care am fost primiţi de primarul Petru Crâsnic, de felul în care am reuşit să stabilim legături cu copiii de aici, ne-a spus Maxime Rouls. Suntem, cu toţii, pentru prima dată în România şi, după ce am văzut şi am trăit la Glimboca în aceste aproape două săptămâni, pot să spun cu certitudine că înţelegem mult mai bine cultura dumneavoastră decât înainte. Şi, demn de remarcat şi bine de consemnat acest lucru, ne-a plăcut foarte mult mâncarea românească. Sperăm să revenim cât mai curând în ţara dumneavoastră, unde am întâlnit oameni interesanţi şi ne-am făcut mulţi prieteni, şi, totodată, prezenţa noastră aici sperăm să-i facă pe copiii români să înveţe ce înseamnă şi, de ce nu, să practice activitatea de voluntariat”, a mai spus Maxime Rouls.

În urma ultimelor discuţii purtate între delegaţia belgiană şi primarul Petru Crâsnic, s-a stabilit ca aceste vizite să aibă loc anual, luându-se în calcul şi demararea procedurilor prin care Mons, un oraş cu peste 90.000 de locuitori, să se înfrăţească cu comuna Glimboca.

Bianca METEŞ


Un gând despre “Cercetaşii belgieni, o vacanţă în… şcoală, la Glimboca

Comentariile sunt închise.