Certitudini şi speranţe la Slatina-Timiş


Reabilitarea Grădiniţei din centrul de comună şi a Căminului cultural din Sadova Veche sunt cele două proiecte cu finanţare europeană depuse la sfârșitul anului trecut de Primăria Slatina-Timiș. „Specialiştii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale și-au dat acordul verbal pentru obţinerea finanţării acestora. Suma totală a investițiilor se ridică la 600.000 de euro, contribuția din bugetul propriu fiind de 25.000 de euro. Primul proiect, depus în toamna trecută, vizează reabilitarea Grădiniţei din centrul de comună, frecventată de 60 de copii preșcolari, şi se ridică la 275.000 de euro, bani cu care clădirea va fi adusă la standarde moderne şi va fi dotată cu mobilier nou, precum şi amenajarea unui parc în curtea instituţiei”, ne-a spus primarul Gheorghe Roma.

Al doilea proiect, depus în aceeaşi perioadă, şi care prevede reabilitarea Căminului cultural din Sadova Veche, se ridică la suma de 325.000 de euro. Astfel, a spus Gheorghe Roma, clădirea va fi modernizată şi dotată cu mobilier nou, iar un corp al acesteia va fi mansardat pentru a face loc unui Centru de tineret, obiectiv la care contribuţia Primăriei este tot de 25.000 de euro.

Un alt proiect depus de administraţia locală a comunei vizează reabilitarea Şcolii gimnaziale din Slatina-Timiş„Proiectul prevede aducerea clădirii la standarde moderne şi construirea încă unei scări de acces, pentru a îndeplini toate cerinţele ISU. La acest proiect, aşteptăm răspuns şi sperăm că vom primi finanţare”, a mai spus Gheorghe Roma.

Bogdan NAUM