Poate unii caransebeşeni nici nu-l mai observă, într-atât s-au obişnuit cu el în locul acela dintre Biserica catolică şi Primăria municipiului. E discret, la fel de discret ca şi cărţile lui. Îl cheamă Ilie Flachsel, are 49 de ani şi e din Reşiţa, dar, în general, marţea, joia şi vinerea e caransebeşean. De cinci ani vinde cărţi vechi în regim de anticariat, lângă fântâna de unde cei însetaţi beau apă, iar cei flămânzi de cultură mai merg doi metri ca să se hrănească cu înţelepciunea pe care el le-o oferă între două coperţi de carton. Când nu are clienţi, Ilie Flachsel citeşte. Într-o dimineaţă l-am întrerupt din îndeletnicirea lui, dar nu s-a supărat. Am vrut să stăm de vorbă. Să-mi răspundă la câteva întrebări care de ani buni nu-mi dau pace, dar mi-a fost parcă frică să le pun, sau poate fiindcă trăim într-o lume a internetului şi tehnologiei, în care singura hârtie de valoare sunt banii, mi-a fost teamă de ceea ce bănuiam că o să aud.

Mi-a spus că face totul cu mare plăcere, cu satisfacţia omului căruia îi place să citească şi bucuria celui care îl vede şi pe altul citind. În ceea ce priveşte partea materială, a ezitat un moment, apoi mi-a mărturisit că „mai pleacă din când în când dincolo, ca să-şi mai împrospăteze bugetul, fiindcă doar din cărţi e greu, veniturile lasă de dorit”.

Nu ştie exact câte cărţi are pe stand, dar aproximează că vreo 500. Are şi scriitori români şi străini, şi cam toate genurile literare, de la filosofie şi clasici români şi universali, istorie, geografie, până la capă şi spadă şi romane poliţiste, de spionaj şi de război. „Dragoste, inevitabil, ce mai caută doamnele, cărţile colorate, cum le spun eu, mai ales cele care pleacă dincolo, la muncă”.

Cea mai veche carte pe care o are expusă e din anii ’60, iar pe cele cu adevărat vechi nu le ţine pe stand, fiindcă se deteriorează. Unele cărţi vechi sunt chiar valoroase, dar vânzătorul de cultură nu merge pe partea financiară. Dacă ar fi făcut-o, ar fi dat demult faliment.

De regulă, marţea, joia şi vinerea vine de la Reşiţa, dar zilele nu sunt bătute în cuie, fiindcă activitatea lui depinde foarte mult de vreme şi de anotimp. Are locul lui şi spune că a fost sprijinit de primarul şi viceprimarul municipiului, care sunt oameni iubitori de carte şi de cultură.

Îi e greu să precizeze exact câţi clienţi pe zi „calcă pragul” standului său de cărţi. Poate să aibă doi, sau poate să aibă doisprezece. Depinde mult şi de perioada din lună în care se iau salariile, iar atunci are cu şapte-opt clienţi mai mult.

Ilie Flachsel nu-şi vinde scump marfa. Cea mai ieftină carte e un leu, iar preţul cel mai mare e de 10 lei. „Media e undeva pe la 3 lei. Încerc să menţin un anumit preţ pentru a ajuta oamenii să citească. Poate mă repet, dar nu urmăresc partea financiară”.

În ceea ce priveşte domeniile cele mai căutate de caransebeşeni, „cărturarul” spune că dragostea – pentru doamne, copiii chiar citesc clasicii români, unii, dar puţini, chiar clasicii universali. „Mă bucur să văd asta, fiindcă ştiu bine că lectura, la vârsta lor, le îmbogăţeşte nu doar vocabularul, ci şi nivelul de cultură, şi modul de gândire. Urmează apoi cărţile poliţiste, de spionaj, de capă şi spadă, şi, mai rar, clasicii români şi universali, ruşii fiind cei mai căutaţi – Dostoievski, Tolstoi, Puşkin, Esenin, dar în preferinţele lor sunt şi englezii şi francezii. Dar cei care citesc cu adevărat iau un anumit autor sau vin pentru un anumit gen de literatură – franceză, engleză, spaniolă… Merg pe un anumit tip de tipare, cu alte cuvinte”.

Acasă, Ilie Flachsel apreciază că are peste 15.000 de cărţi, pe care le ţine în depozit. Pasiunea din care şi-a făcut un mod de viaţă a început prin contopirea celor două biblioteci, a sa şi a soţiei sale. „Am ajuns la concluzia că, având aceleaşi gusturi în materie de citit, inevitabil au apărut şi dublurile. De-acolo am început. Mai întâi la Reşiţa, la Ociko, am văzut că se caută, şi atunci am demarat şi o mică afacere, dacă se poate spune aşa. Şi eu, la rândul meu, cumpăr carte, pe care apoi o revând”, a mai spus Ilie Flachsel, care, ca cititor, şi nu vânzător de literatură, s-a orientat spre istorie şi artă.

Întrebat ce le trasmite caransebeşenilor, a răspuns simplu: „Sincer? Să încerce să citească, şi să înţeleagă că acest lucru este spre folosul lor. Ce pot să spun mai mult? Rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze rolul cititului…”.

Bogdan NAUM