La începutul lunii septembrie, am scris că, la propunerea directorului executiv al Centrului Judeţean APIA Caraş-Severin, Dumitru Stepanescu, la Oţelu Roşu a fost înfiinţat un Centru Local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, unde cetăţenii care doreau îşi puteau depune cererile pentru subvenţii. Problema, scriam atunci, era însă alta, şi anume că, pe lângă agricultorii din Băuţar, Glimboca, Marga, Obreja, Rusca Montană şi Zăvoi, aici au fost arondate şi comunele Sacu, Copăcele şi Constantin Daicoviciu, cetăţenii din aceste localităţi fiind nemulţumiţi de faptul că trebuie să facă încă 40 de kilometri în plus, respectiv drumul dus-întors de la Caransebeş, unde fuseseră arondaţi până în luna septembrie, la Oţelu Roşu.
Iată însă că, zilele trecute, primarii din Caransebeş, Sacu, Copăcele, Constantin Daicoviciu şi Obreja, respectiv Marcel Vela, Nicolae Daminescu, Ilie Hârţaucă, Daniel Boambeş şi Petru Pop, au solicitat conducerii Ministerului Agriculturii şi APIA să revină asupra deciziei de arondare a unor localităţi la nou-înfiinţatul Centru al Agenţiei de la Oţelu Roşu. În opinia lor, fermierii din întreaga Vale a Timişului vor fi afectaţi din punct de vedere financiar, fiind nevoiţi să meargă zeci de kilometri în plus pentru a-şi rezolva problemele la APIA Oţelu Roşu.
„Este o decizie care nu are bază logică şi argumente de eficienţă, deoarece toţi fermierii din aceste localităţi vor trebui să parcurgă o distanţă suplimentară începând cu 2014. Am semnat împreună cu cei patru primari o sesizare către conducerea centrală a APIA şi către Ministerul Agriculturii, pentru a se reveni asupra acestei decizii, cu arondarea unor localităţi care va afecta în mod direct fermierii din aceste zone. Nu avem nimic împotriva înfiinţării unui Punct de lucru în Oţelu Roşu pentru a ajuta fermierii din Glimboca, Oţelu Roşu, Zăvoi, Marga şi Băuţar, dar se poate gândi o soluţie pozitivă fără a-i afecta pe cei din zona Caransebeş“, a declarat primarul Marcel Vela, care şi-a exprimat speranţa că la nivel central deciziile vor fi luate în sprijinul fermierilor. (B. Meteş)