Cinci zile de protest la Cadastru


Greva spontană a salariaţilor din Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (O.C.P.I.) din judeţ a încetat după cinci zile de protest. „Nu am reuşit decât să obţinem promisiuni deşarte, în care nu mai crede nimeni, tocmai de aceea am hotărât să deservim populaţia, care a avut de suferit în aceste zile. Trebuie însă precizat că am demarat formele legale pentru declanşarea grevei generale”, ne-a declarat Silviu Dorobanţu, reprezentantul în judeţ al Sindicatului Naţional de Carte Funciară.

În cele câteva zile de încetare a activităţii cu publicul, angajaţii O.C.P.I. au operat doar documentele în aflate în lucru. Nemulţumirile oamenilor sunt legate de faptul că prin Legea 330/2009, privind salarizarea unitară a personalului platit din fonduri publice, funcţia de registrator-şef a fost asimilată celei de consilier juridic, cea de asistent registrator de Carte Funciară a fost asimilată celei de referent, iar cea de inspector de cadastru a fost asimilată celei de consilier, fapt ce i-a adus pe aceştia în imposibilitatea de a mai semna Încheierile de Carte Funciară şi de a viza planurile de cadastru. De asemenea, o altă nemulţumire a angajaţilor din sistem e legată de scăderea cuantumului salariilor. „Noi am pierdut deja, prin Legea salarizării unice, aproximativ 50-60 la sută din salarii. Acum aflăm că acestea vor mai scădea cu 25 de procente, iar aşa ceva este inadmisibil”, a mai spus Dorobanţu. (C. Senco)