În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, sunt arătate nu numai datoriile părinților față de copiii lor, ci și datoriile copiilor față de părinți. Părinții au dreptul să se bucure de cea mai înaltă prețuire din partea fiilor lor, tocmai pentru strădania plină de jertfă pe care au depus-o și pentru marea răspundere pe care o au în procesul educativ care începe în familie.
Cel mai de seamă sentiment și, în același timp, cel mai sublim pe care copiii trebuie să-l nutrească față de părinții lor este sentimentul iubirii, iar această iubire izvorăște din sentimentele alese pe care părinții au știut să le cultive în sufletele fiilor lor. Iubirea copiilor față de părinți se caracterizează prin ascultare, cinstire, ajutorare etc. Ideea că fiii au datoria de a asculta de părinți este exprimată, în Cartea Proverbelor, în cuvintele: ,,Păzește fiule povața tatălui tău și nu lepăda îndemnul maicii tale, leagă-le în inima ta” (6, 20-21).
Copiii trebuie să asculte de părinți nu numai pentru că aceștia i-au născut, ci și pentru că ei se îngrijesc de creșterea lor și, totodată, truda lor nu are alt scop decât să le pregătească un viitor mai fericit. Toate acțiunile părinților și toate sfaturile bune de care părinții se slujesc în activitatea de educare a copiilor vor rămâne fără roade, dacă copiii nu le vor respecta și aplica în viața lor. Iată de ce în Cartea Proverbelor întâlnim următorul sfat pentru copii: ,,Ascultă pe tatăl tău care te-a născut și nu disprețui pe mama ta, când ea a ajuns bătrână” (23, 22).
Copilul trebuie să fie convins că sfaturile pe care le primește din partea părinților țintesc numai la realizarea binelui și că, prin ascultarea pe care le-o acordă, el exprimă un sentiment de mulțumire și de bucurie, căci: „Tatăl celui drept tresară de bucurie și cel ce a dat naștere unui înțelept se veselește de el” (Proverbe, 23, 24). De asemenea, copilul trebuie să știe că, ascultând sfaturile părinților, va obține bunuri spirituale și materiale care îl vor duce la fericire și îi vor asigura o viață îndelungată. În acest sens în Cartea Proverbelor se spune: „Căci lungime de zile și ani de viață și propășire se vor adăuga celui ce nu uită povața părintească” (3, 2).
În afară de ascultarea de părinți, ei trebuie să se bucure din partea copiilor de o deosebită cinste. Cinstirea părinților, ca poruncă în Decalog, se poate înfăptui prin grija permanentă a copiilor de a nu produce vreun motiv de supărare părinților, de a nu leza și de a da ocazia să fie ponegrit prestigiul lor (Proverbe 20, 20). Cinstirea părinților aduce cu sine iertarea păcatelor (Sirah 3, 3), trăirea unei vieți îndelungate, fericite și îmbelșugate (Proverbe 4, 10), și bucuria unei familii numeroase (Sirah 3, 5).
Părinții trebuie să se bucure de ajutor material din partea copiilor atunci când se află în necazuri sau când devin incapabili de muncă, în virtutea faptului că și ei s-au ostenit pentru fericirea lor. În cărțile didactice, ajutorarea materială a părinților apare ca o poruncă divină, așa după cum spune înțeleptul Sirah: „Fiule, sprijinește pe tatăl tău la bătrânețe, și nu-l mâhni în viața lui…, pentru că milostenia arătată tatălui nu va fi uitată… și în ziua necazului tău își va aduce Domnul aminte de tine și ca gheața când este senin, așa se vor topi păcatele tale” (3, 12, 14-15).
Cei ce nu acordă ajutor părinților lor, când aceștia sunt în necazuri, săvârșesc un păcat grav, iar în cărțile didactice aceștia sunt calificați drept oameni lipsiți de cinste și de ajutorul lui Dumnezeu: „Ca un hulitor e cel ce părăsește pe tatăl său și blestemat de Domnul este cel ce se mânie pe mama sa” (Sirah 3, 16).
Datoriile pe care le au fiii față de părinți, le au și ginerii față de socri, pentru că prin căsătorie socrii le-au devenit părinți. În Sfânta Scriptură ni se dă exemplu de îndeplinirea unei astfel de datorii de către Apostolul Petru. Îmbolnăvindu-i-se soacra de friguri, el „a rugat pe Mântuitorul pentru ea” (Luca 4, 38-39) și a fost vindecată.
Copiii datorează recunoștință părinților, iar aceasta se arată prin întreținere, când au nevoie, prin ajutor la boală, prin cuvinte cuviincioase, prin respect sau cinste.
Sfântul Chiril al Ierusalimului scrie: „Prima virtute a creștinilor este de a cinsti pe părinți, a răsplăti osteneala celor care le-au dat viață și a le procura din toată puterea cele trebuincioase tihnei lor. Chiar dacă i-am răsplăti cu mai mult decât acestea, totuși niciodată nu vom putea să-i naștem”. Sfântul Ambrozie se adresează zicând: ,,Chiar de vei hrăni pe mama ta, tot nu ești achitat față de ea, pentru durerile și neliniștile pe care le-a îndurat pentru tine; nu-i vei răsplăti nici acele griji delicate pe care le-a avut atâta vreme cât te-a purtat în sânul ei; nu-i vei da nimic în schimb pentru toate acele lipsuri pe care ea s-a osândit pentru a-ți asigura existența. De câte ori ea a vegheat pentru a-ți proteja somnul! A stropit leagănul tău cu lacrimi, iar tu vei avea tăria de a o lăsa în sărăcie? O, fiul meu! Ce pedeapsă chema-vei asupra ta de nu vei hrăni pe tatăl tău! Tu îi ești dator totdeauna tot ce ai, pentru că îi ești dator tot ce ești”.
Pr. Virgil-Constantin VOINEA
