Vineri, 10 iunie, comuna Băuțar va găzdui cea de a IV-a ediție a Festivalului de folclor „Ciobănaşul”, manifestare organizată de Şcoala Gimnazială din localitate, în cadrul Proiectului interjudeţean „Sărbătorile satului în sufletele copiilor”, acţiuni care urmăresc perceperea corectă şi conştientă a adevăratelor valori.
În argumentul lor, organizatorii susţin că, într-o Europă durabilă şi favorabilă incluziunii, ne putem păstra identitatea între alte popoare doar dacă ne păstrăm identitatea naţională. „Am hotărât ca în cadrul acestui proiect să facem schimburi cultural-educative prin care să completăm şi să dezvoltăm aria de preocupare a copiilor, scopul principal fiind ca ei să beneficieze de o cât mai completă informare şi argumentare în acest domeniu. Între copiii care participă la acest proiect, de la noi, din alte zone ale ţării noastre şi din străinătate, există dorinţa de a-şi cunoaşte mai bine tradiţiile, obiceiurile şi graiul, astfel încât să realizăm un schimb de experienţă. La această manifestare vor participa grupuri de copii din ţară şi din străinătate, promovându-se astfel o diversitate culturală şi lingvistică într-un dialog intercultural. Tradiţiile şi obiceiurile sunt valori inegalabile şi incontestabile, care riscă să se piardă în negura timpului, dacă nu ne preocupăm, cu grijă, de valorificarea lor. De aceea, considerăm că este oportun ca derularea unui festival cultural-artistic, în cadrul parteneriatului existent, să rămână dovada vie a aprecierii folclorului autentic şi să ducă la perpetuarea cât mai îndelungată a obiceiurilor de la sat”.
Festivalul se va desfăşura pe trei secţiuni – Recitare de poezie în grai, Interpretare vocală şi instrumentală, şi Ansambluri folclorice de dansuri şi de datini şi obiceiuri.
Manifestarea va debuta la ora 13, la Casa Culturală „Ciobănașul” din Băuțar – Ansamblurile folclorice, Interpretarea vocală şi instrumentală, pentru ca Recitarea poeziilor în grai să aibă loc la Căminul Cultural din Bucova. De la ora 17, Casa Culturală „Ciobănașul” din Băuțar va găzdui o serie de momente folclorice prezentate de invitaţii de onoare, după care va avea loc decernarea premiilor, ultima parte fiind rezervată impresiilor şi protocolului festiv.
Ștefan ISAC