Nu am făcut parte din copiii care să fi început să citească de bună voie imediat după ce au învățat literele, așa că pasiunea pentru lectură mi-a fost, la început, „impusă” de către tatăl meu.
Nu mai știu de ce, dar nici nu mai contează, a trebuit să citesc pentru la școală, pe la finalul clasei I sau prin clasa a II-a, cartea Arici pogonici. Dacă m-ați întreba cine a scris-o, v-aș recomanda să căutați pe Google. Din motive care mi-au fugit din memorie, nu am vrut sub nicio formă să citesc acea carte împrumutată de la biblioteca școlii. Așa că, tata a aplicat o metodă care acum ar fi hulită de majoritatea părinților, pedagogilor, psihologilor etc. M-A OBLIGAT să o citesc, închizându-mă într-o cameră cu un casetofon pornit pe înregistrare ca, mai apoi, să asculte ce am citit. L-am urât pe tata, dar am citit cartea…
De atunci încoace nu a mai fost nevoie să fiu obligată să citesc. Am făcut-o din proprie inițiativă…
Pe atunci, nu îți făcea învățătoarea lista cu lecturi, iar, în Caransebeș, oferta nu era niciunde foarte bogată, așa că doamna bibliotecară îmi dădea ceea ce credea de cuviință. Părinții îmi cumpărau și ei cărți când găseau. Crescând, mergeam singură la librăria din oraș și îmi cumpăram ce îmi puteam permite.
Pot spune că am citi foarte dezordonat… de la Singur pe lume, prin clasa a III-a, la Shogun prin clasa a VII-a… Prin clasa a V-a sau a VI-a mi-am dorit foarte mult Cireșarii. În anul acela, Moș Crăciun mi-a lăsat sub brad cel mai frumos cadou…. Întotdeauna, mi-am dorit să am cărți, așa că ele au reprezentat o prioritate pentru mine. Printr-a VII-a, în urma câștigării unui pariu pus cu mama că voi lua o notă de 10 la limba română (deși nu am fost vreun elev eminent), am câștigat o carte cu poezii de Mihai Eminescu pe care o am și în zi de azi. Când am început să pun întrebări despre religie și Dumnezeu, tata mi-a cumpărat Istoria credințelor și ideilor religioase a lui Mircea Eliade, din care, la prima lectură, printr-a IX-a, nu am înţeles mare lucru…
Am sfârșit prin a fi pedepsită pentru citit prea mult, mai ales noaptea cu lanterna, sub pătură, ca să nu vadă ai mei lumina… sufăr de un astigmatism miopic foarte avansat…
Am citit, citesc și voi citi!
De când au apărut copiii mei, povestea nu a mai fost Adriana și Lectura, ci a devenit AAA și Lectura (Adriana-Alexandru-Arthur). Fiindcă genele se moștenesc, am vrut ca fiul meu cel mare, Alex, să nu treacă printr-o primă experiență de lectură ca a mea, așa că, de mic l-am „împiedicat” în cărți. Acum, opțiunile sunt, s-ar putea spune, infinite… Copiii au acces la carte, cu bunăvoința mamei, încă din viața intra-uterină… apoi vin cărțile cu poze… Ai mei au și cărți în care se pot uita chiar și atunci când fac baie… Da, sunt cărți peste tot și am avut și am grijă ca ele să existe în viața copiilor mei. De mici le-au răsfoit, le-au „citit”, le-au atins și m-au văzut pe mine citind. Citim împreună din aceeași carte, câte un capitol fiecare. Citim fiecare cartea lui. Îmi citește cel mare mie. Îi citește cel mare celui mic. Își citește cel mare singur.
Recunosc că nu întotdeauna există bunăvoință din partea celui mare, neintrând în categoria (destul de restrânsă, zic eu) a copiilor care, în lumea de azi, cu tentații la tot pasul, citesc din proprie inițiativă. Așa că, la noi în casă, am stabilit Regula celor 20 de pagini de citi pe zi. Greu este până începe, pentru că apoi citește savurând lectura. Și, pentru că întotdeauna mi-am făcut timp pentru a-l asculta, citește cu voce tare. După ce citim, povestim ce am citit.
Cum locuim într-un oraș mic, lansările de carte sunt rare și reprezintă categoria de evenimente pe care nu le ratăm, ca să mai vedem și noi și câte un scriitor român. Îmi amintesc că, la prima lansare de carte la care l-am dus pe Alex (să fi avut vreo patru ani), a fost o carte colecție de picturi ale lui Bata Marianov. Sculptorul are o voce atât de caldă, calmă, plăcută auzului, încât Alex, spre deliciul tuturor, a adormit. Nu același lucru s-a întâmplat cu Arthur care, la nouă luni, a fost atât de cuminte pe toată durata prezentării cărții Fluturele negru a domnului Radu Paraschivescu, încât autorul s-a îndrăgostit de el, făcându-ne onoarea de a-l prezenta tuturor fanilor săi de pe Facebook…
Citim pentru că ne dezvoltăm o imaginație independentă, pentru că din cărți aflăm lucruri nebănuite despre tot ce ne înconjoară, citim pentru că ne dezvoltăm vocabularul, citim pentru a nu avea trac la vorbirea în public, citim pentru a ne dezvolta filtrele personale de recepție a mesajului, citim pentru că ne deconectăm de la lumea din jurul nostru, citim pentru că ne place să facem asta împreună oriunde ne-am afla, citim pentru că oamenii ce au scris cărți au vrut ca ele să fie citite, citim pentru a ne documenta temeinic, citim pentru a ne odihni ochii de tot ce înseamnă tehnică…
CITIM, CITIM PENTRU CĂ E IMPORTANT!
Christina MECAP