Sfânta Scriptură, sau Biblia, este cartea care cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu expus în formă omenească şi este adresată întregii omeniri, din toate timpurile şi din toate locurile.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune, în omiliile sale, că „Scripturile sunt scrisorile trimise de Dumnezeu oamenilor“ și că ,,Citirea Scripturilor este deschiderea cerurilor și cuvintele proorocilor sunt gura lui Dumnezeu”. De aceea, ele trebuie să fie citite de către fiecare credincios în parte, căci Sfânta Scriptură este hrana spirituală a sufletului credincios, constituind temelia credinţei sale şi mijlocul creşterii duhovniceşti şi a desăvârşirii morale.
Îndeletnicirea citirii Scripturii constituie o datorie fundamentală a fiecărui creştin, mai ales că Însuşi Domnul ne porunceşte: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt cele care mărturisesc despre Mine“ (Ioan 5, 39). Am putea gândi că Mântuitorul Iisus Hristos e cuprins în Sfânta Scriptură și ne cheamă să citim Scriptura, să ne împropriem cuvintele Lui, din care mai apoi El se arată. Așa ne învață și Sfântul Marcu Ascetul, care spune că ,,Hristos e ascuns în poruncile Sale și în măsura în care împlinim poruncile descoperim pe Domnul Hristos”. Așadar, Mântuitorul ni Se arată după măsura în care citim și împlinim cuvântul Sfintei Scripturi.
Totodată, Biserica ne arată și care sunt foloasele citirii Sfintei Scripturi, încredințându-ne că, mai întâi, vom învăţa să mărturisim credinţa noastră înaintea oamenilor, arătând binefacerile lui Dumnezeu: „Du-te şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu“ (Luca 8, 39), iar mai apoi descoperim bucuria pe care o poate avea orice creștin familiarizat cu cuvintele Scripturii, care sunt izvor de bucurie și de nădejde. Deci, foloasele citirii Sfintei Scripturi acestea sunt: acumularea de gânduri bune, o depozitare a învățăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos în propria noastră ființă, în propria noastră conștiință, de unde după aceea o putem folosi după trebuință, în funcție de ceea ce ne cere viața.
Dacă Sfânta Scriptură este adresată tuturor oamenilor, nu oricine, însă, o poate interpreta corect. Interpretarea ei revine numai Bisericii, prin intermediul unor persoane pregătite special pentru această nobilă şi dificilă misiune, întrucât în cuprinsul ei există adevăruri profunde, care nu pot fi înţelese uşor, fără a fi călăuziţi de un îndrumător.
Astfel, în Faptele Apostolilor, prima istorie a răspândirii creştinismului, găsim relatarea că un slujitor de frunte al reginei Candachia din Etiopia, călătorind pe drumul de la Ierusalim la Gaza, citea cartea proorocului Isaia. Din îndemnul Sfântului Duh, Filip s-a apropiat de el şi i-a zis: „Înţelegi oare ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?“ (Fapte 8, 30- 31). Aceeaşi dificultate o atestă şi Sfântul Apostol Petru, vorbind despre epistolele Sfântului Pavel, în care „sunt unele locuri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte scripturi, spre a lor pierzare“ (II Petru 3, 16).
Aşadar, citirea Sfintei Scripturi este datoria fiecărui creştin, dar interpretarea ei este o slujire proprie Bisericii, adică explicarea locurilor dificile se face numai în cadrul Bisericii, de către slujitorii ei sfinţiţi prin harul Duhului Sfânt.
Pentru ca lectura Cărţii sfinte să aducă roade bune în sufletul nostru, trebuie citită cu rugăciune şi cu evlavie. Duhul Sfânt este autorul Bibliei, iar cel ce vrea s-o înțeleagă trebuie să dobândească mai întâi roadele Duhului: „Dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Gal. 5, 22-23). Deci, cu cât înaintăm în viața duhovnicească, cu atât ni se descoperă și tainele Scripturii.
Pr. Virgil-Constantin VOINEA
