„Coaliţie” pentru spitalul din Caransebeş!


În fiecare an, de serviciile Spitalului de Urgenţă din Caransebeş beneficiază aproximativ 15.000 de pacienţi, două treimi dintre aceştia fiind din comunele limitrofe oraşului. Având în vedere că la recenta repartizare a cotelor din impozitul pe venit Caransebeşul nu a primit de la Guvern niciun leu, în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local, primarul Marcel Vela a reluat o mai veche iniţiativă, aceea de a coopta comunele din jurul municipiului într-o asociaţie care să susţină financiar unitatea spitalicească.

Acest tovarăş ministru, Vâlcov, asigură cel puţin 1,5 milioane de lei pentru comune. În regulă, dar atunci ar trebui ca şi aceste comune să intre într-o asociaţie de susţinere a spitalului, pentru că din 15.000 de pacienţi pe an, doar 5.000 sunt din Caransebeş. Dacă tot le-a dat Vâlcov bani, iar nouă nimic, trebuie să găsim o soluţie. Să susţină comunele din jur, de exemplu, măcar instalaţia de curent pentru aparatura adusă prin proiectul de modernizare de la Radiologie-Imagistică. Să ia fiecare câte un salon şi să-l renoveze. Trebuie să găsim o formulă să pună şi umărul, dacă tot au bani de la Vâlcov. Nu se poate să susţinem singuri funcţionarea unui spital de care beneficiază întreaga zonă”, a spus Marcel Vela.

Chiar dacă iniţiativa acestui parteneriat este mai veche, ea nu a putut fi pusă niciodată în paractică, administraţiile locale ale comunelor din vecinătatea Caransebeşului invocând de fiecare dată lipsa de fonduri.

Sonia BERGER