Coco Galescu, din nou pe Himalaya


Cunoscutul alpinist caransebeşean va fi din nou protagonistul unui eveniment de talie mondială, în perioada octombrie-noiembrie el urmând să plece în expediţia românească ,,Himalaya – Caransebeş 2010”, care îşi propune ca un cetăţean al municipiului de pe Timiş şi Sebeş să devină întâiul român care cucereşte Vârful Pumori, înalt de 7.200 de metri, iar steagul oraşului va fi arborat la această altitudine. Consiliul Local a alocat pentru această acţiune 20.000 RON. (C. Senco)

În perioada octombrie-noiembrie, alpinistul caransebeşean Cornel Galescu va fi din nou protagonistul unui eveniment de talie internaţională. El a solicitat Consiliului Local să devină coorganizator, alături de Clubul Montan Caransebeş, al acţiunii. Aleşii locali au aprobat solicitarea şi au alocat 20.000 RON pentru această expediţie. Astfel, Coco Galescu va pleca în prima expediţie românească „Himalaya – Caransebeş 2010”, ce îşi propune ca un cetăţean al municipiului de pe Timiş şi Sebeş să devină întâiul român care cucereşte Vârful Pumori din Masivul Himalaya, înalt de 7.200 m, iar steagul oraşului să fie arborat la această altitudine. Cu acest prilej vor fi realizate şi un film documentar şi o serie de fotografii ce vor fi prezentate la televiziunea naţională, în şcolile din ţară, în expoziţii şi cu alte ocazii educative.

Cornel Galescu are, la cei 45 de ani, un palmares extrem de bogat şi nenumărate reuşite şi premiere naţionale în Caucaz, Alpi, Laponia, Anzi, Patagonia, Alaska, cât şi în celelalte două expediţii organizate în anii anteriori de către administraţia locală, în Himalaya – pe Vârful Ama Dablam, şi la Polul Nord, când acolo au ajuns primii români pe schiuri. (C. Senco)