Codul Rutier… Junior


Începând din data de 14 februarie, Codul Rutier se modifică, intrând în vigoare noi reglementări referitoare la transportul copiilor în maşină. Câteva modificări au intrat deja în vigoare în septembrie 2014, când s-a impus obligativitatea purtării centurii de siguranţă de către minori şi interzicerea transportării copiilor mai mici de trei ani în vehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă.

Noile norme, care intră în vigoare în 14 februarie, se referă la transportarea copiilor cu vârsta de până în trei ani şi sunt incluse în Hotărârea Guvernului Nr. 11/2015 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului Nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului Nr. 1391/2006, care a fost publicată în Monitorul Oficial Nr. 35 din 15 ianuarie 2015.

Mai exact, copiii care au o înălţime de până în 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule care au sisteme de siguranţă (centuri) pentru şofer şi pasageri numai dacă sunt fixaţi/prinşi cu un dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru copiii care au o înălţime mai mare de 135 cm, dar pentru aceştia există şi varianta purtării centurii de siguranţă, prevederile HG Nr. 11/2015 stipulând: „Copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul”. Trebuie menţionat că unele maşini sunt dotate cu banchete care încorporează scaune înălţătoare pentru copii, acestea putând fi folosite pentru copiii mai înalţi de 135 cm.

Potrivit noilor norme, dispozitivele de fixare în scaune trebuie să fie obligatoriu omologate şi adecvate pentru caracteristicile fizice ale copiilor. Totodată, acestea pot fi instalate pe locurile din spate sau pe locul din faţă al pasagerului. În cazul locului din faţă, instalarea este permisă doar dacă instrucţiunile dispozitivului permit acest lucru şi doar dacă airbagul este dezactivat ori dacă nu există airbag pentru acest loc.

În cazul autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau al taxiurilor, aceste norme nu se aplică, însă este obligatorie supravegherea copilului de către o altă persoană, în afară de şofer.

Totodată, copilul poate fi transportat fără dispozitiv de siguranţă şi fără centură de siguranţă, dacă este scutit de medic. În această situaţie, copiii trebuie transportaţi doar pe scaunele din spate şi, dacă au mai puţin de trei ani, trebuie să fie supravegheaţi de o altă persoană în afară de şofer. În acelaşi timp, şoferul trebuie să aibă la îndemână scutirea medicală pe care este menţionată afecţiunea pentru care este contraindicată purtarea sistemelor de siguranţă, precum şi durata de valabilitate a scutirii.

În situaţia în care vehiculul nu este dotat cu sisteme de siguranţă, copiii de până în trei ani trebuie să ocupe orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă şi trebuie să fie supravegheaţi de altă persoană în afară de şofer.

Nerespectarea regulilor referitoare la folosirea sistemelor de siguranţă de către minori va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare şi 4-5 puncte-amendă, adică 390 sau 487,5 lei.

Bogdan NAUM