Un om, un nume

Col. (rtr.) Liviu Groza – un valoros istoric militar bănăţean

De mult mi-am dorit să-l includ pe Domnul colonel în articolele pe care le susţin la această rubrică. Într-o zi l-am întâlnit, spunându-i ce am de gând. Mi-a înmânat cartea „Liviu Groza, 1932-2012”, în care Cuvântul domnului primar al municipiului Caransebeş, Marcel Vela, e mai mult decât relevant în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea lui Liviu Groza. Din acest considerent, în cele ce urmează voi reda exact cele aşternute pe hârtie de domnul primar.

„Să scrii despre viaţa şi activitatea lui Liviu Groza este un act onorant, care îmi trezeşte mândria şi mulţumirea sufletească. Spun aceasta deoarece concetăţeanul meu şi-a dăruit întreaga viaţă oraşului său. S-a născut la 10 iulie 1932, a urmat clasele primare şi Liceul «Traian Doda» din Caransebeş. În ultimii ani de liceu şi-a format un crez al său, dorind să devină medic chirurg. Soarta însă i-a fost potrivnică, astfel că, în luna noiembrie a anului 1951, a fost încorporat la Şcoala divizionară de ofiţeri de rezervă din Mărăcineni-Buzău. Acolo a cunoscut viaţa de oştean, care i-a fost prielnică. Aşa se face că, de la Mărăcineni, după un an de zile, a plecat la Şcoala de ofiţeri activi «Nicolae Bălcescu» din Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1955, fiind repartizat ca ofiţer în Caransebeş. Datorită cunoştinţelor sale militare şi

a calităţilor ce l-au caracterizat, a fost notat, până la trecerea în rezervă, numai cu calificativul «FOARTE BINE», fapt ce i-a determinat pe superiorii lui să îi încredinţeze funcţii de răspundere.

La Sibiu fiind, s-a născut pasiunea pentru istorie. La un exerciţiu tactic, când îşi săpa locaşul individual de tragere, a găsit un pinten medieval. A privit în zare la cetatea Râşnovului, socotind obiectul respectiv ca un talisman de mare valoare.

La Caransebeş s-a dezvoltat mai mult interesul pentru istoria locurilor. Mergea mereu cu soldaţii şi cu promoţiile de ofiţeri la locurile istorice, în mod deosebit la Castrul roman Tibiscum (Jupa) şi Ulpia Traiana, capitala Daciei Romane. Fericirea face ca, în urma unei vizite făcute la Tibiscum, să găsească pe malul râului Timiş două plăcuţe de bronz, care nu erau altceva decât o diplomă militară, respectiv un livret militar ce a aparţinut unui soldat care şi-a încheiat activitatea de oştean. Descoperirea diplomei militare i-a schimbat viaţa, deoarece s-a contopit cu ideea de a cerceta locurile istorice din zonă. A studiat mult ca să poată descifra tainele diplomei respective. Într-una din zile a fost chemat de comandantul Unităţii, care i-a spus că trebuie să meargă la Cluj, unde îl aşteaptă academicianul Constantin Daicoviciu. La Cluj s-a prezentat academicianului cu diploma militară tradusă. A lăsat valorosul obiect pentru studiu şi, peste trei zile, academicianul îi face următoarea propunere: «Ori public numai eu diploma, şi nu este frumos, ori o publici numai tu îndrumat de mine, dar nu este bine, ori publicăm împreună şi te lansez în Europa». De comun acord a fost aleasă varianta a treia, împlinindu-se spusele academicianului.

Cum era şi firesc, Liviu Groza trebuia să îşi îmbogăţească orizontul ştiinţific, astfel că a urmat cursurile Facultăţii de istorie. La îndemnul academicianului Constantin Daicoviciu, Liviu Groza se dedică istoriei Banatului de Sud, respectiv a Războaielor austro-otomane care au avut loc în Culoarul Timiş-Cerna, şi Regimentului de Graniţă Nr.13 Româno-Bănăţean. Cu alte cuvinte, s-a dedicat istoriei militare. A intrat în cercul oamenilor de ştiinţă colaborând cu profesorul doctor docent Radu Vulpe, Hadrian Daicoviciu, care i-a devenit prieten, Costin Feneşan, Constantin Pop, Doina Benea şi lista ar putea continua. A participat cu peste 1.000 de comunicări ştiinţifice în cadrul unor sesiuni, simpozioane, conferinţe, interviuri, care au avut loc la Cluj-Napoca, Arad, Timişoara, Lugoj, Caransebeş, Reşiţa, Băile Herculane, Orşova, Turnu Severin şi în multe comune unde se organizau activităţi cu caracter istoric.

În anul 1987 a fost trecut în rezervă, colegii de arme şi prietenii întrebându-se ce drum va urma Liviu Groza. Liviu Groza s-a dedicat şi pe mai departe studiului istoriei militare. Fericirea face că în anul 1989 (sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie), a plecat la Viena să studieze documentele din Arhivele de Război, unde a urmărit aceeaşi temă, publicând volume sub genericul «Restituiri istorice» (vol. I 1993). A publicat peste 100 de articole în reviste din ţară şi străinătate. Plecarea la Viena a fost asigurată de profesorul universitar dr. Trandafir Cocârlă (coleg de clasă cu Liviu Groza în anii de liceu), pe atunci Ambasadorul României la Viena, şi de către Înalt Prea Sfinţia Sa Dr. Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, care i-a pus la dispoziţie o substanţială sumă de bani. Tezaurul de documente şi cărţi studiate la Viena l-au ajutat să îşi îmbogăţească mult cunoştinţele care până atunci erau lacunare. A xerocopiat hărţi, planuri de luptă, documente şi cărţi de care el avea nevoie. La Viena l-a cunoscut pe dr. Alexander Krischan, care, apreciindu-i strădaniile, l-a ajutat atât la Viena, cât şi după ce a ajuns la Caransebeş, fapt concretizat prin trimiterea documentelor de care el avea nevoie.

Şi de astă dată soarta i-a surâs, deoarece, prin amabilitatea comandorului Eugen Radu, comandantul Bazei de elicoptere, a survolat spaţiul aerian din Culoarul Timiş-Cerna. Cu hărţile pe genunchi a executat 52 de ore de zbor cu elicopterul. Piloţii elicopterişti s-au ataşat de el, prietenia şi colaborarea cu ei fiind benefică. A zburat cu Constantin Pintilie, Corneliu Pavel şi Daniel Tăune, filmând toată zona unde au avut loc luptele dintre armatele celor două imperii. A continuat studierea cetăţilor de pe malurile Dunării, ajutat fiind de comandorul Nicolae Popa, cu care a navigat pe valurile «Dunării albastre», parcurgând de trei ori distanţa de la Orşova la Baziaş. În urma recunoaşterilor făcute, trebuia ca Liviu Groza să dea viaţă documentelor aduse de la Viena, fapt concretizat prin cele zece volume sugestiv intitulate «Restituiri istorice». A urmat colaborarea cu domnul Trinţu Mărand în Viena, care i-a trimis o seamă de documente referitoare la Regimentul de Graniţă Nr. 13 Româno-Bănăţean. Documentele respective au apărut în alt mănunchi de publicaţii. Consiliul Local şi Primăria din Caransebeş, apreciindu-i rodnica activitate, i-au acordat titlul de «Cetăţean de onoare» al urbei de pe Timiş şi Sebeş. I s-a mai acordat acest titlu şi în mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin. Cărţile sale se găsesc în marile biblioteci din ţară şi din Europa”.

N.A. Fiind acasă la Domnul colonel Liviu Groza, am fost profund emoţionat atunci când mi-a pus în mâini inima artificială a domniei sale, cea care a funcţionat în timpul celor opt ore cât a durat operaţia pe care a suferit-o pe cord deschis. După cum scria prof. univ. dr. Marian Gaşpar din Timişoara, chirurgia cardiacă este o ştiinţă relativ nouă. Abia după 1950, inginerii împreună cu medicii au reuşit să facă prima pompă de circulaţie cord-plămân, fără de care nu ar fi existat chirurgia cardiacă de astăzi.

Ştefan ISAC