Comuna Zăvoi va avea un nou Plan Urbanistic General


Definit ca instrument de planificare operaţională prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile, procesele şi măsurile de amenajare şi de dezvoltare durabilă a localităţilor, Planul Urbanistic General este un document cu caracter strategic şi de reglementare care se actualizează periodic, la cel mult 10 ani.

Întrucât actualul Plan Urbanistic General al comunei Zăvoi a fost elaborat in anul 2003, iar reglementările sale nu mai sunt în deplină concordanţă cu strategia de dezvoltare a localităţilor componente ale acestei unităţi administrativ-teritoriale, viceprimarul Ion Scorobete a propus Consiliului Local al comunei Zăvoi, în cadrul şedinţei ordinare din data de 31 octombrie, demararea procedurilor în vederea actualizării Planului Urbanistic General. În urma dezbaterilor purtate, consilierii locali au aprobat, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, proiectul de hotărâre pentru actualizarea P.U.G.-ului, incluzând aici tema de proiectare, contractul de prestări servicii pentru elaborarea documentaţiei şi obţinerea avizelor necesare şi asigurarea de la bugetul local a resurselor financiare pentru finanaţarea acestei achiziţii.

Principalele propuneri pentru actualizarea Planului Urbanistic General vizează extinderea perimetrului intravilanului la toate localităţile componente ale comunei Zăvoi, stabilirea unor zone care urmează a fi destinate construcţiilor de locuinţe şi caselor de vacanţă, delimitarea viitoarelor amplasamente pentru investiţiile industriale, propunerea traseelor pentru viitoarea reţea publică de canalizare şi extinderea reţelelor actuale de alimentare cu apă, gaze naturale şi energie electrică.

Un capitol important din Planul Urbanistic General va fi alocat pentru Poiana Mărului, unde autorităţile locale au în derulare proiecte importante, ce vizează dezvoltarea unor domenii schiabile pe Nedeia şi Muntele Mic, realizarea unei salbe de microhidrocentrale pe cursurile râurilor Şucu, Olteana şi Bistra Mărului, precum şi mărirea intravilanului localităţii şi creşterea numărului de unităţi de cazare. Nu în ultimul rând, se urmăreşte dezvoltarea infrastructurii viitoarei staţiuni, realizarea reţelelor de alimenatre cu apă şi canalizare, amenajarea vechiului drum de contur situat pe partea dreaptă şi realizarea unei legături rutiere între localităţile Poiana Mărului şi Muntele Mic, prin reabilitarea drumului forestier de pe valea râului Şucu.

Firuţ MIHUŢ