În ediţia de azi, continuăm să prezentăm cititorilor un scurt istoric al activităţii unei societăţi care a funcţionat între anii 1879 şi 1960, şi care a fost un important reper pentru populaţia de pe teritoriul fostului Regiment de Graniţă Româno-Bănăţean Nr. 13 din Caransebeş. Reamintim că, la sfârşitul anului trecut, la Reşiţa a avut loc vernisajul expoziţiei ,,130 de ani de la înfiinţarea Comunităţii de Avere din Caransebeş”, care cuprinde peste 100 de piese – documente, schiţe, planuri şi fotografii. (O. Roşu)

Din punct de vedere organizatoric, reprezentanţa Comunităţii de Avere era compusă din deputaţi aleşi de fiecare comună pe şase ani, în funcţie de numărul de locuitori. Comunitatea alegătorilor fiecărei comune, iar în Caransebeş reprezentanţa comunală, alegeau, cu majoritate absolută de voturi, un deputat şi un supleant pentru localităţile cu până la 3.000 de locuitori, şi doi deputaţi şi doi supleanţi pentru localităţile cu peste 3.000 de locuitori. Alegerile se făceau în faţa pretorului, a vicecomitelui sau a înlocuitorilor lor, care le dădeau reprezentanţilor câte un certificat electoral, cu care aceştia îşi legitimau intrarea în reprezentanţă. La prima adunare de după înfiinţarea Comunităţii de Avere, preşedintele reprezentanţei Comunităţii de Regiment a convocat reprezentanţii aleşi. Dintre aceştia, urma să fie ales un comitet format din: un preşedinte, patru membri, un supleant al preşedintelui şi patru supleanţi ai membrilor din comitet. În anul 1880, primele structuri de conducere alese ale Comunităţii de Avere din Caransebeş erau compuse din: preşedinte – Generalul Traian Doda, membrii în comitet – Iosif Seracin, Ilie Curescu şi Mihail Popovici, reprezentanţi pentru Adunarea generală – Luca Daia, Ianoşel Zaharia, Constantin Olariu, Martin Belciu, Simion Munteanu, supleant, Moriţiu Frankl, Mihail Băloni, Ion Muţiu, Ion Şareda, Ianoş Ştiop, Toma Coriciu, Simeon Bucovanu, Ioan Niagoe, Ioan Jompan, Afilion Popoviciu, Iacob Micşa, Ianăş Mihuţa, Gheorghe Corvin, Ianăş Jura, Iosif Seracin, Iordan Olariu, Petru Borşiu, Gheorghe Negrei, Ianăş Altu, Venţel Cervy, Simeon Lazăr, Craiu Moica, Anton Sgaverdia, Rusalin Opruţiu, Tudor Coteliciu, Nicolae Grozăvescu, Simeon Grozăvescu, Nistor Bona, Gavrilă Cocoşiu, Ştefan Stolojescu, Isac Rădulescu, Iosim Nicoară, Nicole Brânzei, Dumitru Gerescu, Filip Pipa, Lazăr Cloşan, Nicolae Urechiatu, Dumitru Stepanescu, Dumitru Ionaşcu, Ianoş Moater, Savu Grozăvescu, Avram Vlădulescu, Nicolae Ienia, Iohan Krall, Iosif Linţu, Vasile Ienihi, Marin Chetrinescu, Petru Pişlea, Pavel Mozoc, Petru Borchescu, Nicolae Budescu, Lazăr Pitic, Nistor Lalea, Pavel Francu, Ionu Bethia, Iosif Ionescu, Salomon Verendian, Ion Zarva, Ion Valuşescu, Francisc Hanzal, supleant, Anton Craia, Dănilă Crăciun, Bozicu Buria, Ilia Berzescu, Iacob Miluşescu, Anton Urban, Ianiu Domil, Ion Balaciu, Ilia Ciurel, Ilia Cena, supleant, Mihail Jitean, Gheorg Frumosu, Pavel Drăgan, Jurca Croitoru, Nicolae Darabanţa, supleant, Ianoş Lucheşin, Moise Domilescu, supleant, Ştefan Dancia, Traian Doda, Petru Bogoeviciu şi Bernhard Guad.

Pădurile Comunităţii de Avere aveau, în principal, destinaţia de a asigura împăduriţii cu lemne şi alte producte silvice necesare. În general, numai cantităţile rămase după îndestularea împăduriţilor se puteau vinde fără nicio restricţie. În consecinţă, era prioritar, la întocmirea planurilor economice de exploatare, ca împăduriţii comunelor aparţinătoare Comunităţii de Avere, să-şi poată aduce lemnele şi celelalte producte silvice din pădurile cele mai apropiate. Pentru acoperirea necesităţilor forestiere ale împăduriţilor, erau stabilite parcele corespunzătoare, iar restul pădurilor, pentru a fi exploatate raţional, erau grupate în Parchete destinate vânzării.

Scopul instituţiei era de:

1. A se îngriji de conservarea, administrarea şi dezvoltarea averii grănicereşti;

2. A veni în ajutorul familiilor grănicereşti, prin acordarea gratuită a unei cantităţi fixe de lemne de foc şi a unei cantităţi de lemn de construcţie, cu preţ redus, în limitele necesităţilor gospodăriilor proprii;

3. A exploata, în mod raţional, pădurile sale şi a valorifica surplusul anual, care rămânea după satisfacerea beneficiilor asigurate împăduriţilor;

4. A promova agricultura, în toate domeniile posibile, şi a dezvolta creşterea vitelor, prin organizarea unor ferme de model şi ajutorarea coproprietarilor cu păşuni, seminţe, pomi nobili, vite de prăsilă şi altele, cu o taxă redusă;

5. A acorda burse copiilor săraci ai familiilor grănicereşti;

6. A susţine internate pentru copiii de grăniceri şi a promova interesele obştii grănicereşti.

Organele administrative de specialitate erau puse sub îndrumarea şi controlul tehnic al Direcţiunii silvice, în frunte cu un inginer silvic, care avea titlul de director. Direcţiunii îi erau subordonate serviciile centrale şi externe. Serviciile centrale cuprindeau: serviciul administrativ, serviciul tehnic, serviciul controlului extern şi serviciul contabilitate. Serviciile externe erau formate din cinci Ocoale silvice (Bozovici, Caransebeş, Ohababistra, Orşova şi Teregova), în frunte cu câte un şef de Ocol, având titlul de inginer silvic, şi personalul Regiilor. Pădurile fiecărui ocol silvic erau împărţite în serii (unităţi de producţie), fiecare având câte un amenajament. Seriile erau de trei tipuri: grănicereşti – amplasate în apropierea comunelor şi destinate acoperirii nevoilor grănicerilor, de protecţie – în jurul golurilor de munte, iar între ele erau seriile de valorificare, destinate să acopere cheltuielile administraţiei (salarii, impozite, burse, fonduri de ajutorare ale comunelor, şcolilor, bisericilor, căminelor culturale ş.a.).

Împăduriţii comunităţii primeau beneficii individuale şi colective. În mod individual, doar pentru nevoile gospodăriilor proprii, coproprietarii aveau dreptul la: lemne de foc, de construcţie şi de lucru, păşunatul în păduri, jirovină, produse accesorii: piatra, nisipul, fânul pentru animale, frunza moartă pentru aşternut, fructele forestiere şi plantele medicinale, cazarea în căminul comunităţii şi dreptul de a face băi termale în Băile Herculane, ajutoare de studiu, ajutoare în caz de incendii sau de inundaţii, sau sprijinirea agriculturii. În mod colectiv, grănicerii beneficiau de: lemnele de foc şi de construcţie, pentru necesităţile colective grănicereşti, păşunatul în munţii şi în păşunile împădurite, care erau împărţite pe comune, ajutoare în bani sau în natură – produse lemnoase şi accesorii, pentru acţiunile sau lucrările de interes comun, pentru dezvoltarea agriculturii sau pentru dezvoltarea economiei grănicereşti.

Dintre realizările deosebite, exemplificăm: organizarea unui internat în Caransebeş pentru fiii împăduriţilor, care frecventau Liceul Traian Doda, acordarea burselor de studii pentru copiii grănicerilor, donarea de cărţi, implicarea în construirea unor instituţii de învăţământ precum Liceul Teoretic Traian Doda din Caransebeş, şcolile din Bozovici, Buchin, Goleţ, Petroşniţa, Bucoşniţa sau Var, acordarea gratuită sau cu taxe reduse a lemnelor de foc pentru internatul Institutului Teologic Diecezan din Caransebeş al Şcolii de Comerţ din Orşova, pentru Societatea de Lectură ,,Ioan Popasu” din Caransebeş sau pentru Societatea Română de Cântări şi Muzică din Caransebeş, distribuirea gratuită, de pomi fructiferi sau de viţă-de-vie nobilă între împăduriţi, sprijinirea refugiaţilor de război, a victimelor inundaţiilor, incendiilor, ridicarea de cămine culturale, lăcaşuri de cult sau imobile destinate turismului.

Trecerea timpului aduce cu sine, în mod normal, un văl care acoperă trecutul, pentru noile generaţii evenimentele petrecute cu 40, 50 sau 100 de ani în urmă nemaiprezentând o importanţă deosebită. În aceste câteva rânduri, am încercat timid să ridic, pentru cititori, un colţ al acestuia, pentru a fi întrezărite câteva elemente ale unei administraţii silvice care a contribuit la dezvoltarea acestei zone numită atunci graniţă şi locuită de grăniceri.

Următoarea destinaţie a expoziţiei vernisate la sfârşitul lunii trecute la sediul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a judeţului Caraş-Severin va fi municipiul Caransebeş, după care ea va poposi la toate cele cinci Ocoale silvice de pe raza fostei Comunităţi de Avere.

Ovidiu ROŞU