Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a primit marţi, 12 septembrie, o delegaţie a Comunităţii Evreieşti din România, din care au făcut parte dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești, Prim-Rabinul României – Rafael Shaffer, Anette Vainer – vicepreședinte Bnei Brith, Ivan Bloch – președintele Comunității Evreilor Lugoj, Israel Sharli Sabag – director JDC pentru România și fosta Iugoslavie, și Ery Pervulescu – coordonator programe naționale JDC și fost președinte al Obștei Evreilor Caransebeș.
Principalele teme de discuţie dintre reprezentanţii administraţiei locale, alături de edilul Felix Borcean la întâlnire fiind prezent şi city-managerul Andrei Ungur, şi delegaţia oaspete au vizat reabilitarea sinagogii din Caransebeș și revitalizarea comunității evreiești din municipiu.
În cadrul reuniunii s-a stabilit ca sinagoga să fie introdusă într-un proiect pe fonduri europene, pentru a fi reabilitată, mai ales în interior, pentru aceasta fiind nevoie de aproximativ 2,5 milioane de euro. „În discuții am indus și ideea de a organiza mai multe evenimente și în Caransebeș, la această sinagogă, cu mai multe participări, dintre cele mai diverse, iar oaspeţii s-au angajat să aducă și asociații culturale din Serbia şi din Bosnia-Herțegovina”, a declarat primarul Felix Borcean.
Bianca METEŞ