FC Caransebeş – Unirea Tărlungeni 0-0
În etapa a III-a a Ligii a II-a, Seria a II-a, FC Caransebeş a întâlnit sâmbătă, 13 septembrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, în tribunele căruia au luat loc aproximativ 1.500 de spectatori, pe Unirea Tărlungeni, echipă aflată la două poziţii în spate, în clasament. A fost o partidă de care tehnicianul caransebeşean Sorin Bălu se temea, avertizând în privinţa dificultăţii acestui joc încă de la finalul întâlnirii din Cupă, atunci când gugulanii s-au impus, după penalty-uri, în faţa Metalului Reşiţa.
Se pare că temerile lui Sorin Bălu s-au adeverit, fiindcă partida de sâmbătă a fost una grea, şi nu doar pentru Caransebeş, ci şi pentru oaspeţii veniţi de la Tărlungeni. Gazdele au început mai bine, în minutul 4 Precup executând o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral-stânga, angajându-l în adâncime pe Negoescu, care a pătruns în careu, şutul său de la 12 metri fiind respins de portarul Niczuly, însă doar până la Manea, acesta a reluat cu capul de la 6 metri, mingea fiind scoasă de pe linia porţii de un fundaş al oaspeţilor. Următoarea fază importantă s-a consumat în minutul 28, atunci când Poiană a expediat un şut excelent de la 22 de metri, Niczuly scoţând spectaculos de sub bară, pentru ca în faza imediat următoare Precup să centreze de pe dreapta, spre Negoescu, însă atacantul caransebeşean, aflat la 11 metri, a trecut pe sub balon, faza fiind rezolvată de fundaşii „Unirii”, care au degajat terenul.
Oaspeţii şi-au trecut în cont prima fază la poarta adversă abia în minutul 38, când, după un corner de pe dreapta, Dâlbea a reluat, din cădere, mult peste poarta lui Coca. Peste două minute, Elek a pătruns în careu pe dreapta, şutul-centrare, pe jos, deosebit de periculos, fiind rezolvat de Barbu, care a trimis în corner.
Gazdele puteau deschide scorul în minutul 41, când Precup a avut o incursiune pe partea dreaptă a atacului caransebeşean, a intrat în careu şi a şutat puternic pe jos, de la 10 metri, la colţul scurt, însă Niczuly a reuşit să devieze în corner. Ultima fază de poartă a primei reprize s-a petrecut în minutul 43, când Nicolae a pivotat la 20 de metri şi a şutat puternic, din vole, spre poarta caransebeşeană, însă Coca a fost la post şi a prins cu siguranţă.
Şi dacă în prima parte pe teren n-au ieşit scântei, în pauză spectatorii au putut urmări parada cavalerilor medievali şi a domniţelor, care au luat parte la Serbările Cetăţii şi pe care directorul Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, i-a adus să salute publicul şi să facă demonstraţii de luptă cu săbiile şi topoarele.
După acest moment artistic, a venit din nou rândul fotbaliştilor să-şi dovedească valenţele sportive. Primii au făcut-o caransebeşenii, în chiar primul minut după reluare, când după o pasă în adâncime pe drepata, fundaşul Şerban a sărit pe sub minge, balonul a juns la Negoescu, şutul acestuia de la 12 metri, din poziţie bună, trecând peste transversala porţii lui Niczuly.
Oaspeţii puteau deschide şi ei scorul în minutul 71, atunci când, după un corner executat de pe partea stângă, Nicolae a reluat din vole, de la 8 metri, la semiînălţime, însă Coca a avut o paradă spectaculoasă, care a păstrat tabela de marcaj imaculată.
Gazdele au avut şi ele o bună oportunitate de a înscrie în minutul 83, la o pătrundere pe dreapta a lui Lupu, şutul acestuia de la 10 metri, la colţul scurt, nimerind plasa laterală, deşi toată lumea văzuse balonul în vinclul porţii. Până la final, doar Ganea şi-a mai încercat şansa, în minutul 90+3, şutul său puternic şi plasat, de la 22 de metri, fiind respins in extremis de portarul Niczuly.
„A fost un meci greu, aşa cum anticipam, pentru că Unirea Tărlungeni este o echipă extrem de incomodă, foarte bine aşezată în teren din punct de vedere defensiv, iar în faţă dispune de doi jucători, zic eu, peste media Ligii a II-a, Elek şi Liviu Nicolae, care ne-au hărţuit în permanenţă. Consider că rezultatul nu este echitabil, dat fiind că noi am avut, din punctul meu de vedere, cinci ocazii mari de gol, dar în fotbal niciodată nu este totul corect, adică echipa mai bună să câştige. Pe final, chiar puteam să pierdem, dacă portarul Coca nu avea o intervenţie bună la şutul lui Nicolae. Per ansamblu, vreau să-mi felicit jucătorii pentru dorinţa de a câştiga, efortul depus a fost mare, s-au resimţit puternic asupra evoluţiei noastre cele 120 de minute de marţi, din Cupă, cu Reşiţa, însă noi suntem o echipă nou-promovată, adunăm punct după punct şi mergem mai departe pentru a ne putea îndeplini obiectivul”, a declarat după meci antrenorul caransebeşean Sorin Bălu.
„Un meci echlibrat, echipa gazdă a avut două-trei situaţii de gol pe care le-a rezolvat portarul nostru Niczuly, şi eu spun că am făcut un meci mult mai slab faţă de primele două etape, dar, spre bucuria noastră, ne-am atins scopul, adică am plecat cu un punct de la Caransebeş. Cred că ambele echipe au resimţit efortul depus în meciurile din Cupa României şi au avut puţină teamă una faţă de cealaltă, şi mai mult ne-am blocat unii pe alţii. Am jucat mai slab faza de atac, amândouă vârfurile noastre, Nicolae şi Elek, au prins o zi mai slabă decât de obicei, dar sunt bucuros că am plecat de la Caransebeş cu un punct”, a declarat după partidă şi antrenorul oaspeţilor, Daniel Bona.
FC Caransebeş: Coca, Lupu, Manea, Barbu (min. 63, Săulescu), Dârvaru (68, Gafiţa), Poiană (74, Ganea), Goşa, Negoescu, Artean, Precup, Buşu; rezerve: Bujor, Dicu, Făiniş, Himcinschi. Antrenor, Sorin Bălu.
Unirea Tărlungeni: Niczuly, Vlăsceanu (36, Chiş), Forika, Şerban, Iaru, Marin (78, Pricop), Dâlbea, Neculai (89, Antoche), Cristea, Elek, Nicolae; rezerve: Dănălache, Brujan, Petra, Istrofor. Antrenor, Daniel Bona.
A arbitrat la centru Cătălin Pană – Bucureşti, asistat la cele două linii de Nicolae Chiţoiu şi Petru Gaşpar – ambii din Timişoara.
Observatori: Valer Vancea, Ioan Mureşan.
Sorin ROGOZ