În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind Programul anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile pe 2022, suma totală a acestora fiind de 250.000 de lei. Prin urmare, activităţile culturale vor beneficia de 40.000 de lei, activităţile sociale, educaţionale, de protecţie a mediului etc. vor primi 30.000 de lei, programelor sportive, respectiv sport de performanţă, amator şi şcolar, li s-au repartizat 105.000 de lei, iar cultelor religioase – 75.000 de lei.
Pe site-ul Primăriei municipiului a fost publicat recent un anunţ care reglementează condiţiile în care pot fi obţinuţi aceşti bani. Astfel, se va face o selecție publică de proiecte în vederea acordării finanţărilor nerambursabile de la bugetul Consiliului Municipal Caransebeş pe anul 2022 pentru acțiuni din domeniile prevăzute în Programele de mai jos, în condițiile Legii Nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare. Întocmirea, depunerea, evaluarea, selecția și finanțarea proiectelor se va face în conformitate cu Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local, regulament publicat pe site-ul www.primaria-caransebes.ro
Durata proiectelor se întinde de la data semnării contractelor de finanțare, până în 31 decembrie a.c., data-limită de depunere a propunerilor de proiecte fiind 22 aprilie, ora 12.
Totodată, se mai arată pe site-ul Primăriei, se aplică prevederile art. 20, alin. 2 din Legea 350/2005 datorită datelor de aprobare a rectificării bugetelor și necesitatea demarării proiectelor asociațiilor, fundațiilor, cluburilor sportive, cultelor religioase, care solicită finanțarea.
Propunerile de proiecte trebuie depuse în formă scrisă, la Registratura Primăriei Municipiului Caransebeș. Evaluarea și selecția acestora în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către Comisia pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes local pentru anul 2022, în perioada estimativă 25-29 aprilie.
Bianca METEŞ