Consilierii judeţeni – prudenţă pe ultima sută de metri


            În cadrul ultimei şedinţe, desfăşurată la sfârşitul lunii ianuarie, consilierii au aprobat Bugetul general al judeţului Caraş-Severin pentru anul 2016. Printre altele, aici au fost incluse şi Drumurile judeţene, o parte dintre acestea urmând să fie reabilitate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, iar o altă parte, în principal Drumurile judeţene care traversează localităţile rurale, vor fi modernizate cu bani proveniţi din sume defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată.

Conducerea Consiliului Judeţean s-a arătat prudentă în acest sens, cu atât mai mult cu cât aleşii judeţeni se află în ultimele luni de mandat. „Bugetul judeţului este departe de a acoperi toate cheltuielile, de a rezolva toate problemele pe care le avem. Dar consider că, dacă dăm dovadă de prudenţă în ceea ce facem, cu economii acolo unde se pot face, se pot realiza şi lucrări care să se regăsească, în următorii mulţi ani, în judeţ. Mă refer la drumuri, fiindcă aici e problema cea mai mare şi de unde ne vin cele mai multe sesizări. Începem deja să organizăm licitaţiile pentru viitoarele lucrări de drumuri, avem trei lucrări în derulare, dintre care două sunt aproape finalizate, pe O.G. Nr. 28, şi una la care mai avem încă 13,7 milioane de lei, bani care urmează să fie folosiţi în 2016”, a spus Ilie Iova, vicepreşedintele Consiliului judeţean.

În ceea ce priveşte proiectele europene, Ilie Iova a declarat că, deocamdată, nu este cazul ca locuitorii judeţului să se aştepte la planuri foarte costisitoare, având în vedere că aleşii forului decizional se află pe ultima sută de metri a mandatului. „Ca strategie, încerc să fac în aşa fel încât cei care vor continua, după noi, activitatea Consiliului judeţean, să nu aibă obiecţii vizavi de modul în care am angajat anumite cheltuieli pe această perioadă scurtă, rămasă până la alegerile locale din 5 iunie. Cel mai bine este ca viitorul Consiliu să ia deciziile pentru următorii patru ani. Pe aceeaşi strategie mergem şi în ceea ce priveşte finanţările europene, încercăm să ne concentrăm pe anumite proiecte care să nu se ridice la sume fabuloase și în care cofinanţarea ce revine Consiliului judeţean să fie mare”, a mai spus Ilie Iova.

Sonia BERGER