Constantin Daicoviciu are apă caldă! De la Mama Natură…


În comuna Constantin Daicoviciu, vizavi de Dispensarul Veterinar, la intrarea din direcţia Caransebeş, pe partea dreaptă, era pe vremuri o fântână arteziană cu apă potabilă şi foarte rece. Îmi amintesc că de fiecare dată când mergeam prin comună cu diferite probleme, ne opream de fiecare dată să ne răcorim cu apa de aici. În anul 2000, specialiştii de la Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice din Caransebeş, unde mă angajasem, printr-un program de cercetare pentru ape subterane şi cărbune (lignit), au forat în acest loc, ajungând până la o adâncime de 280 de metri. În urma forării, au descoperit că din acel loc izvorăşte apă caldă, având o temperatură de 22de grade Celsius. În urma discuţiilor dintre reprezentanţii Primăriei comunei şi specialiştii de la IPEG s-a căzut de acord că această apă să fie folosită pentru agrement – amenajarea unui ştrand, a unei baze sportive etc., însă, din păcate, niciuna dintre aceste iniţiative nu s-a concretizat încă.

Din discuţiile purtate cu Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, am înţeles că debitul izvorului este de 1,1 l/sec. şi că apa are o mare concentraţie de săruri de amoniu, lucru mai puţin obişnuit şi pe care reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române nu şi-l explică, având în vedere adâncimea mare a forajului. Dacă administraţia locală doreşte să dea izvorului destinaţia de bază de agrement – ne-a mai informat edilul –, cei de la Apele Române le-au pus în vedere că, pentru obţinerea autorizaţiei în acest sens, apa trebuie tratată.

Având în vedere parteneriatul cu comuna franceză Montrevel-en Bresse, le-am propus prietenilor noştri francezi să ne sprijine financiar pentru realizarea unei baze care să cuprindă un ştrand termal, o mică pensiune, un teren de fotbal şi un loc de joacă pentru copii, însă ne-au spus că efortul este prea mare pentru ei şi nu-şi pot lua un asemenea angajament. Noi am întocmit un studiu de fezabilitate, iar lucrările s-ar ridica la suma de 400.000 de euro. Dacă se deschide o măsură de finanţare pe fonduri europene, înscriem proiectul, iar dacă suma respectivă nu se înscrie, fiind prea mare, reducem din cheltuieli până când proiectul va fi eligibil. De asemenea, suntem deschişi şi variantei unui parteneriat public/privat, aşteptăm un investitor, iar Primăria va pune la dispoziţie terenul pe care se află izvorul”, a mai declarat Daniel Boambeş.

Să mai spunem că înainte de anul 2000, la acea fântână femeile din comună îşi spălau rufele, lucru pe care îl fac şi azi, cu deosebirea că acum spală cu apă… caldă.

Ştefan ISAC