Constantin Sovre
Doliu în lumea culturală a Caransebeşului, după plecarea la cele veşnice a prof. Constantin Şovre, răpus de un şoc hemoragic iscat în urma unui blocaj hepato-renal. „Nu ştiu cum va fi de-acum încolo viaţa fără el, pentru că era întotdeauna alături de mine, dar cred că Dumnezeu l-a iubit mai mult”, spune acum îndurerată soţia lui, Dorina Şovre, cunoscut realizator de emisiuni audio-video, poetă în grai bănăţean.
Constatin Şovre s-a născut în 26 ianuarie 1944, în localitatea Trestia, judeţul Maramureş, de unde ulterior s-a stabilit cu familia în Banat. Rămas orfan la numai 4 ani, el a crescut la Casa Copilului din Teregova. A absolvit cursurile Liceului Pedagogic „C.D. Loga”, pe atunci Şcoala Normală, apoi a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara. În perioada studenţiei a lucrat ca profesor suplinitor, apoi, după absolvire, a devenit profesor şi director al Şcolii din Delineşti, unde a rămas timp de 20 de ani. Au urmat apoi alţi 12 ani, perioadă în care s-a aflat la conducerea Casei de Cultură din Caransebeş, doi ani a fost profesor la Şcoala Specială, iar înainte de pensionare a condus, timp de opt ani, destinele Bibliotecii „Mihail Halici” din municipiul de pe Timiş şi Sebeş.
A crescut cu dragoste cinci copii, chiar dacă numai unul dintre ei a fost al lui, natural. Acesta s-a născut la prima lui căsătorie, cu o femeie care era deja mama a doi copii. După un timp, Constatin Şovre s-a recăsătorit. De această dată, soţia avea deja o fată, care astăzi este medic în Franţa. Ultimii 20 de ani din viaţă, Constantin Şovre i-a petrecut alături de Dorina Şovre, care avea un copil dintr-o căsătorie anterioară şi care acum recunoaşte că a fost o perioadă fericită din viaţă, plină de satisfacţii personale şi profesionale. Nici n-ar fi putut fi altfel, pentru că regretatul Constantin Şovre şi-a trăit cu intensitate nu numai viaţa personală, ci şi pe cea profesională, una din cele mai prolifice perioade fiind cea în care s-a aflat la conducerea Casei de Cultură, căreia i-a dat numele poetului George Suru. A iniţiat numeroase acţiuni pe care le-a permanentizat şi care au rămas în tradiţia locală. E suficient să ne amintim de Simpozionul naţional „George Suru”, Festivalul „Luţă Ioviţă”, Festivalul de epigramă şi caricatură, Concursul de poezie „Nichifor Mihuţa”, Cenaclul „La Poşmândre”. De asemenea, a reînfiinţat Orchestra „Doina Banatului”, iar apoi a organizat numeroase întâlniri între foştii şi actualii artişti, activi, ai formaţiei. A reactivat echipa de teatru de amatori, care avea o tradiţie de peste 150 de ani la Caransebeş, dar a cărei activitate a fost întreruptă o bună bucată de vreme. Fire sociabilă şi activă, Constantin Şovre a fost, de asemenea, implicat în numeroase alte acţiuni organizate nu numai în ţară, dar şi peste hotare, având o puternică legătură cu cercurile culturale din Vârşeţ, Serbia.
„A iubit mult florile, oamenii, chiar şi pe cei care n-au fost întotdeauna foarte prietenoşi cu el. Mi-e greu acum, nu-mi închipui viaţa fără el”, spunea soţia lui printre lacrimi.
Între 26 ianuarie 1944 şi 25 august 2010, Constantin Şovre a traversat, în grabă, lumea noastră plină de culori şi de praf, de oameni şi lucruri, şi i-a cunoscut şi greutăţile şi bucuriile. Cu siguranţă, însă, dacă vreodată se va scrie o istorie culturală a Caransebeşului, el ar trebui să-şi găsească locul binemeritat în ea. Dumnezeu să-l odihnească!
Carmen SENCO
