Constructorul ISPA Apă, reclamat la Poliţie de Primăria Caransebeş!


Firma timişoareană ,,Edifix”, cea care se ocupă de implemetarea Programului ISPA ,,Îmbunătăţire a sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi epurare ape uzate” – finanţat din fonduri europene şi cu cofinanţare de la bugetul local –, se arată în continuare neserioasă în ceea ce priveşte lucrările în Caransebeş. Administraţia publică locală a reclamat societatea din Timişoara la Poliţia Municipiului, pe motiv că unii dintre angajaţii ei au pretins bani de la cetăţeni, pentru a-i racorda pe aceştia la reţeaua de apă curentă, deşi aceste cheltuieli erau prevăzute în cadrul Programului, iar Municipalitatea a anunţat în nenumărate rânduri populaţia, prin mass-media, asupra acestui aspect. (L. Dinu, S. Berger)

Constructorul care se ocupă de implementarea Programului ISPA de „Îmbunătăţire a sistemelor de alimentare cu apa potabilă, canalizare şi epurare ape uzate” – finanţat din fonduri europene şi cu cofinanţare de la bugetul local Caransebeş, plata TVA fiind decontată în întregime printr-un credit care va fi returnat tot de la bugetul local – continuă să îşi confirme neseriozitatea în municipiu. Administraţia Publică a urbei de pe Timiş şi Sebeş l-a reclamat la Poliţia Municipiului pe constructorul respectiv, din cauză că unii dintre angajaţii societăţii au pretins foloase băneşti cetăţenilor pentru a-i racorda la reţeaua de apă curentă, deşi aceste cheltuieli erau prevăzute în cadrul Programului. În plus, caransebeşenii şi-au decontat lucrările de două ori: oficial, prin bugetul local şi fonduri europene, şi, neoficial, unii dintre ei la muncitorii ,,Edifix”, cu toate că Primăria municipiului a anunţat populaţia de nu mai puţin de 16 ori, în mass-media, că lucrările sunt decontate din Program.

În trecut, între Municipalitatea din urbea de pe Timiş şi Sebeş şi societatea „Edifix” din Timişoara, cea care efectuează lucrările de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă, au mai existat o serie de divergenţe. Primăria a amendat de două ori constructorul care se ocupă de implementarea în localitate a Programului ISPA de „Îmbunătăţire a sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi epurare ape uzate”, sancţiunile respective datorându-se faptului că societatea din Timişoara nu a respectat unele clauze contractuale şi nu a prestat o serie de lucrări de reabilitare a infrastructurii afectate odată cu implementarea Programului. Astfel, carosabilul şi trotuarele nu au fost readuse la stare iniţială, aşa cum prevedea autorizaţia de construire, fiind lăsate degradate, nefinalizate şi cu grămezi de pământ şi sorturi neevacuate, iar lucrările de reparaţii, la aceleaşi trotuare şi străzi, au fost de proastă calitate. Respectivele amenzi au fost contestate în instanţă de către firma ,,Edifix”, pe motiv că este timp suficient până la sfârşitul anului 2011, când expiră termenul-limită pentru finalizarea lucrărilor ISPA, pentru ca greşelile de construire să fie reparate şi, în plus, nu această societate trebuia sancţionată – susţin timişorenii –, ci antreprenorul general ,,Ludwig Pfeiffer”, ,,Edifix” fiind doar subantreprenor. În acest moment, procesul nu este finalizat.

În cadrul Programului ISPA privind reabilitarea si modernizarea reţelelor de alimentare cu apă la Caransebeş, au fost executate o aducţiune de 1.200 de metri, din Staţia de tratare a apei din localitatea Zerveşti, până în municipiul de pe Timiş şi Sebeş, precum şi ample lucrări de reabilitare a reţelelor de distribuţie a apei potabile, pe o lungime de aproape 11 kilometri. De asemenea, proiectul prevede realizarea a şase joncţiuni, dar şi instalarea a patru debitmetre de reţea, montarea a 55 de hidranţi şi 187 de vane în cămine, precum şi contorizarea unui număr de aproape 2.000 de consumatori finali. Valoarea totală a programului este de aproape 3.300.000 de euro.

Liviu DINU