După cum i-am mai informat pe cititorii noştri la momentul cuvenit, la mijlocul lunii iunie a anului trecut, consilierii locali au aprobat caietul de sarcini pentru achiziţionarea unui număr de patru autobuze şi două microbuze, pentru efectuarea transportului în comun în municipiu, recalibrând totodată bugetul pentru potenţialii ofertanţi. La licitaţie s-au înscris firme cu tradiţie în domeniu, precum Isuzu, Iveco şi Mercedes, însă, după stabilirea câştigătorului – respectiv Iveco –, la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor a fost înregistrată o contestaţie, astfel încât a fost schimbată decizia, fiind preferate autobuze cu caroserie românească şi motoare Mercedes, asamblate la noi în ţară, un hibrid care este mai scump decât varianta decisă de Comisia de licitaţii de la Caransebeş.
„În urma schimbării deciziei, conform celor hotărâte de Comisia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor, am înregistrat o altă contestaţie, în instanţă, de la cel care a câştigat iniţial licitaţia, şi suntem, în prezent, în faza în care stabilirea câştigătorului final, respectiv autobuzele-hibrid fabricate în ţară sau cele marca Iveco, va fi făcută de o instanţă judecătorească către care au fost înaintate ambele contestaţii, şi, conform unor proceduri stabilite mai nou prin modificarea legislaţiei în domeniu, decizia va veni undeva la sfârşitul lunii ianuarie, fiind vorba de două etape – la Tribunalul Caraş-Severin şi la Curtea de Apel Timişoara. După decizia finală şi sentinţa de la Curtea de Apel Timişoara, oricare dintre cele două firme care se contestă una pe alta în instanţă va semna contractul şi, în consecinţă, autobuzele vor fi livrate către municipiul Caransebeş”, a declarat primarul Marcel Vela.
Noile mijloace de transport în comun vor acoperi trei trasee, respectiv spre zona cartierelor Intrare Nord, Balta Sărată, precum şi Gară – Şesu Roşu – Valea Cenchii. În acelaşi timp, administraţia locală a realizat un număr de 15 staţii de autobuz pe teritoriul municipiului.
Mădălina DOMAN