Copiii din Peştere au parc


Recent, au fost finalizate lucrările de amenajare a unui loc de joacă pentru copiii din localitatea Peştere. Obiectivul a fost realizat în perioada în care în comuna Constantin Daicoviciu s-a aflat în vizită o delegaţie de tineri belgieni din Bruxelles. Practic, acesta este rodul celui de al doilea proiect realizat de conducerea administraţiei locale, în parteneriat cu Ambasada Belgiei la Bucureşti, primul fiind igienizarea pâraielor Macioviţa şi Măcicaş, în vara anului 2013.

Caracteristica acestor proiecte realizate în parteneriat este faptul că toţi cei implicaţi în realizarea lor au fost voluntari, fie că au fost tineri din Belgia, sau din comuna noastră”, a subliniat Daniel Boambeș, primarul comunei. (M. Doman)