Copiii se dau huţa la Voislova


De la începutul acestei toamne, micuţii din Voislova se pot juca în locul special amenajat pentru ei de administraţia locală a comunei Zăvoi. „Prin grija constructorului, totul a fost gata în trei zile, la finele lunii septembrie, iar investiţia – făcută din fonduri ale bugetului propriu – se ridică la 22.000 de lei. Pentru viitor, urmează să amenajăm şi alte spaţii de joacă pentru copii, primul în centrul de comună, amplasat în spatele Căminului cultural, apoi la Măgura, iar pe cel de la Măru, care a fost deteriorat, îl vom reabilita, totul cu bani de la bugetul local”, ne-a spus primarul Ion Scorobete. (B. Meteş)