De când există omul pe pământ, acesta s-a călăuzit după diferite legi. Acestea au fost întocmite pentru ca binele să fie călăuzitor. Abaterile de la legile bune au fost pedepsite. Odată cu evoluţia speciei umane, însă, unii oameni dornici de a stăpâni cât mai mult, de a conduce, au făcut legi în favoarea lor sau au călcat legi fără ca să fie pedepsiţi. Dacă totul ar fi corect, omul ar putea să trăiască fericit pe acest pământ şi, din această cauză, corectitudinea poate să fie asociată cu iubirea şi, foarte important, cu respectul faţă de oameni.

Prin Moise, omul a primit prima lege, cele zece porunci, pentru a şti ceea ce este bine şi rău, spre a se feri de rău şi a face binele. În Noul Testament, legea cea veche se împlineşte prin porunca iubirii. Porunca iubirii este legea cea mai complexă, deoarece dragostea nu greşeşte niciodată, fiindcă ea nu poate săvârşi răul faţă de cei dragi, căci a face rău cuiva drag e mai grav decât a-ţi face rău ţie însuţi.

Întreaga Sfântă Scriptură este un exemplu de corectitudine. Voi aminti doar câteva din promisiunile Bunului Dumnezeu, ce mereu au fost respectate. Avraam şi Sara s-au învrednicit a avea un copil, pe Isac. Poporul evreu a ajuns pe Pământul făgăduinţei călăuziţi de Moise, robul lui Dumnezeu. Samson a primit putere după cum i s-a promis încă din pântecele mamei. Din seminţia lui Iuda, din familia lui David s-a născut Mântuitorul, prin Fecioara Maria.

Să reflectăm şi asupra cărţii Facerea. Bunul Dumnezeu îl sfătuieşte pe om să nu mănânce din roadele pomului cunoştinţei binelui şi răului, căci va muri negreşit, însă omul, ca un copil neascultător ce crede că jucăria interzisă e mai spectaculoasă decât cea din mânuţele lui, însă jucăria îi poate aduce suferinţă, nu-l ascultă pe Dumnezeu şi gustă din fructul oprit. Şi dacă pentru jucăria ce-l poate răni părinţii pământeşti îl pedepsesc pentru a nu mai greşi ca să-i fie bine în viaţă, tot astfel şi Părintele ceresc şi-a respectat cuvântul şi a lăsat pe om să fie pedepsit cu trecerea lui prin moarte pentru a înţelege ce este bine, căci răul distruge veşnicia şi, odată cu ea, tot ceea ce e viu. Părinţii ce mustră copilul ce a greşit o fac cu dragoste, pentru a-l îndrepta, în niciun caz din cruzime, iar Bunul Dumnezeu a făcut şi face la fel cu noi, copiii Lui. Toată pedeapsa însă este cu măsură şi pentru îndreptare întru bine, căci „După cel înţelept, corectitudinea este o urmare a iubirii, care constă în a pedepsi în mod temperat pe altul cu faptele, cu cuvintele, după cum se cuvine. Acela care nu are măsură în a pedepsi pe cineva, se îndreptează cu uşurinţă de virtutea corectitudinii şi cade în viţiul cruzimii“ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, „Dicţionar Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase”, Editura Diecezană, Caransebeş, 2001, pag. 65).

Despre corectitudine se vorbeşte în toate domenile de activitate. De exemplu, DEX oferă siguranţa corectitudinii fiecărui cuvânt. Dacă operaţia efectuării unor analize medicale e greşită, poţi afecta sănătatea unei fiinţe umane. Când judecătorul este nedrept, cel care săvârşeşte răul nu este pedepsit, dar, mai mult, cel nevinovat plăteşte greşeala altuia.

Până şi universul din jurul nostru ne îndeamnă să fim corecţi în toate, căci ce s-ar întâmpla dacă pământul nu şi-ar mai da rodul său, soarele s-ar plictisi să mai lumineze şi să încălzească, apa ar seca şi totul s-ar desfăşura haotic? Cu siguranţă, binele ar pieri, iar răul prin rău se va autodistruge şi, odată cu el, veşnicia.

Să ne respectăm prin urmare cuvântul dat, să fim corecţi în toate, după cum ne-ar place să fie şi alţii corecţi faţă de noi.

Nu prin furt şi minciună vom obţine roade, acelea vor pieri. Am putea lua de exemplu un elev ce copiază la un test. Obţine o notă mare, însă cunoştinţele lui nu se vor îmbogăţi şi în viitor se va lovi de neputinţe. Cel ce a învăţat şi a obţinut corect o notă mare se va folosi în viaţă de toată ştiinţa.

Corectitudinea este sufletul veşniciei, căci doar ceea ce e drept va dăinui.

Ion TURNEA