Într-una din edițiile trecute ale ziarului, am scris despre pictorul Gheorghe Baba și de legăturile strânse ale acestuia cu orașul Caransebeș. Vom continua seria portretelor de artiști pentru care urbea de pe malurile Timișului și Sebeșului a fost un reper, cu Corneliu Baba, cu atât mai mult cu cât Galeria de Artă de la parterul Casei de Cultură „George Suru” din municipiu poartă numele reputatului pictor român.
Corneliu Baba s-a născut în anul 1906, la Craiova. A fost al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Mathildei Baba. Prin tatăl său, era bănăţean. Marele pictor a copilărit şi a crescut la Caransebeş şi de mic copil i s-a insuflat dragostea pentru bănăţeni. În timpul vieţii sale, acesta a păstrat o legătură permanentă cu Banatul, cu marile oraşe precum Timişoara şi Lugoj şi, în special, Caransebeş.
Anii de copilărie şi adolescenţă i-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul tatălui său, unde s-a abandonat celor două pasiuni, muzica şi literatura.
În 1926 s-a mutat la Bucureşti, pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filosofie. După un singur semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat. În 1930 a terminat Facultatea de Litere şi Filosofie, unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu.
Anii următori i-a petrecut în Timişoara, unde a intrat în contact cu un grup de artişti tineri progresişti şi protestatari, de ale căror atitudini şi abordare artistică s-a dezis în scurtă vreme. Această perioadă a fost marcată de căutări şi deziluzii, iar dorinţa de a pleca în străinătate devenea tot mai pregnantă.
În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, susţinută împreună cu tatăl său, la Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici. Prin intermediul lui, s-a mutat în oraşul moldav şi s-a înscris la cursurile Academiei de Arte Frumoase, la clasa profesorului Nicolae Tonitza.
Deşi plecase la Iaşi cu gândul de a se întoarce peste două sau trei luni, Corneliu Baba a rămas în capitala Moldovei timp de 16 ani. În acest timp şi-a finalizat studiile de pictură, iar apoi a profesat ca asistent şi profesor la Academia de Arte Frumoase.
Într-un secol XX zguduit de ideologii, filosofii şi doctrine estetice contradictorii, Baba s-a încăpăţânat să rămână în interiorul convenţiilor de limbaj şi al codurilor de reprezentare ale picturii clasice considerate desuete. Dintre artiştii români l-au inspirat Grigorescu şi Tonitza, iar dintre europeni El Greco, Goya şi Rembrandt. Principalele genuri plastice abordate au fost auto/portretul, arlechinul-regele nebun, portretul cu caracter social, peisajul şi natura moartă.
Printre portretele sale se evidenţiază cele ale lui Mihail Sadoveanu (1952) şi al lui Krikor Z. Zambaccian (1957), dar şi ale altor personalitaţi cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi.
În portretele sale a acordat o atenţie deosebită mâinilor, ca element-cheie în caracterizarea personalităţii umane, exact ca Rembrandt şi marii portretişti din Școala olandeză. Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Îşi pregătea portretele, pe urmele maestrului său Rembrandt, printr-un număr uriaş de schiţe ale mâinilor sau ochilor.
Lucrările sale sunt prezente în expoziţii din Tokio sau New York, din Beijing sau Bruxelles, din Moscova sau Berlin. Printre distincţiile sale cele mai importante se numără Premiul de Stat pentru Artă (1954) sau Premiul pentru Excelenţă acordat de Fundaţia Culturală Română (1997). A fost membru titular al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Artă a Rusiei şi membru corespondent al Academiei din Berlin.
Corneliu Baba s-a stins din viaţă în 1997, la Bucureşti.
Mădălina DOMAN
