Corul ,,Învierea”, mesagerul dragostei divine


Urmând îndemnul Sf. Apostol Pavel, care zice vorbiţi între voi în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului în inimile voastre” (Ef. 5, 19), Corul „Învierea” din parohia Teregova, însoţit de preotul paroh Simion Bica, a participat duminică, 20 februarie, la Sf. Liturghie în parohia Belinţ din judeţul Timiş, răspunzând invitaţiei părintelui paroh Daniel Otescu. Aici au fost întâmpinaţi de reprezentanţii autorităţilor locale, domnii Florin Laza şi Marcel Ardelean, primarul, respectiv viceprimarul comunei Belinţ, precum şi de credincioşii veniţi în număr mare, pentru a fi în spiritul cugetărilor Sf. Vasile, care, vorbind despre „cântare”, spunea că aceasta „aduce cu sine ce poate fi mai bun: iubirea, făcând din tovărăşia laolaltă a glasului un fel de trăsătură de unire între oameni, adunând poporul laolaltă, într-un singur om”. În acest fel, Duminica a 34-a după Rusalii, numită în calendarul ortodox Duminica Fiului risipitor, s-a tranformat într-un prilej de bucurie şi trăire creştinească, întrucât, aşa cum au mărturisit localnicii, în biserica din Belinţ nu a mai răsunat o corală de peste 60 de ani.

Corul din Teregova, dirijat de cântăreţul bisericesc Ioan Surdu, a cântat în timpul Sf. Liturghii, săvârşită de preoţii Simion Bica şi Daniel Otescu, după care a susţinut un recital de pricesne, fiind un exemplu viu de „bună practică” pentru credincioşii din Belinţ, care doresc înjghebarea unei corale bisericeşti proprii. De altfel, după Sf. Liturghie, la masa de agapă, organizată la Căminul Cultural din Belinţ, membrii corului din Teregova au împărtăşit gazdelor din experienţa şi activitatea lor.

Bazele Corului „Învierea” au fost puse între anii 1992-1993, de către preotul Simion Bica, aflat atunci la începutul misiunii preoţeşti, reînnodându-se astfel tradiţia formaţiilor corale din Teregova, după aproape cinci decenii de absenţă. La înfiinţare, ca şi astăzi, după 19 ani de activitate neîntreruptă, corul este mixt, format din localnici, având vârste, profesii şi ocupaţii diverse. De-a lungul existenţei sale, în afara prezenţei la fiecare Sf. Liturghie, corul a susţinut concerte de colinde, a participat la festivaluri specifice, dar îndeosebi a contribuit la desfăşurarea diverselor evenimente din comunitate şi în afara ei.

Prof. dr. Gabriela BICA