Dragă prietene,

Te întrebi, poate, de ce o scrisoare pe tema Simbolului de credinţă? Este simplu: pentru că vreau să crezi cu tărie în ceea ce mărturiseşti la fiecare Sfântă Liturghie, în calitate de creştin ortodox! Poate că până acum, ca şi mine, nu ai reflectat asupra mărturisirii tale de credinţă. Poate o spuneai mecanic, precum o poezie… dar şi poeziile ne pot marca uneori, cu atât mai mult un crez de viaţă.

CRED întru unul Dumnezeu…, cât de mult înseamnă pentru un om această afirmaţie, acest cuvânt, „cred”, pentru că „a crede” ţine de voinţă şi nu este nevoie de o minte strălucită pentru a ne da seama că Dumnezeu este Creatorul lumii. Privind animalele, oamenii şi tot ceea ce ne înconjoară, putem merge cu gândul la Autorul acestora, Care nu poate fi decât o Fiinţă perfectă. Dumnezeu este şi Atotţiitor, adică pe toate le ţine cu iubirea şi grija Sa.

Cred, de-asemenea, că Dumnezeu S-a arătat nouă, mai târziu, în Fiul Său, Iisus Hristos, Cel ce S-a răstignit, a pătimit, S-a îngropat şi a înviat, pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Fiul S-a făcut asemenea nouă, ba, mai mult, S-a născut într-o iesle, a muncit ca tâmplar, a vorbit pe înţelesul tuturor şi a murit răstignit pe cruce cu tâlharii alături. A devenit model pentru noi ca să nu ne fie greu să fim oameni, să nu putem spune că nu ştim cum să ne comportăm în situaţii grele, cum să ne iubim aproapele, cum să spunem adevărul în orice situaţie, cum să înfruntăm primejdiile.

Cred că acum Dumnezeu ni se descoperă în chipul Sfântului Duh, Domnul de viaţă Făcătorul. Sfântul Duh este numit Mângâietorul, ajutorul şi sfătuitorul nostru. Şi iată cum Dumnezeu, încă de la facerea lumii, vrea să ne fie prieten, jertfindu-Se pentru noi, ajutându-ne să devenim ceea ce suntem, stând mereu aproape!

Cred „într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică” – aici sunt evidenţiate trăsăturile Bisericii noastre. Spunând „Biserică”, ne referim atât la biserica pământească, în care ne luptăm să dobândim mântuirea, cât şi la biserica celor mântuiţi.

„Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”. Încearcă să-ţi închipui ziua botezului tău! Biserica plină de privirile oamenilor dragi aţintite asupra ta, rostirea crezului de către naşi cu aceleaşi voci hotărâte ca ale strămoşilor tăi. Nu simţi o emoţie stranie când te gândeşti că această rugăciune a fost rostită şi la botezul părinţilor, bunicilor şi străbunilor tăi? Acelaşi crez (cred în Sfânta Treime şi într-una sfântă Biserică…), aceeaşi mărturisire (mărturisesc un Botez… ), aceeaşi aşteptare (aştept învierea morţilor…)! E ca o promisiune păstrată de-a lungul anilor, ajunsă acum pe buzele tale şi care va fi transmisă şi urmaşilor tăi. Atunci când rosteşti Crezul în biserică, alături de ceilalţi participanţi la Sf. Liturghie, şoaptele timide ale fiecăruia formează o voce puternică şi hotărâtă, ce spulberă îndoiala, iar cuvintele se întipăresc în inimi.

Aşteptăm multe de la Dumnezeu, de cele mai multe ori ajutor, sprijin. Ceea ce trebuie să aşteptăm de fapt nu este ceva lumesc, ci întrece orice altă dorinţă. Scopul nostru final, desăvârşirea, este cel mai important lucru pe care trebuie să-l aşteptăm. Nu este vorba de o aşteptare propriu-zisă, fiindcă, doar stând şi aşteptând, nu poţi lucra la mântuirea ta. Trebuie neîncetat să ne rugăm şi să nu ne îndoim niciodată de puterea lui Dumnezeu. El ne vrea pe toţi în împărăţia Sa, deşi ne-a dat dreptul să alegem. Astfel, totul depinde de noi, de ceea ce facem acum pentru mântuirea sufletelor noastre.

Cred că Simbolul credinţei cuprinde cuvinte şi învăţături care nu vor trece în veac, iar noi, copii ai acestor vremuri, nu putem face altceva decât să medităm la ele. Gândeşte-te la ce ţi-am spus şi nu uita să duci mai departe această moştenire a străbunilor tăi!

Anastasia COSTE

Catedrala „Sf. Gheorghe“ Caransebeş