Cristian Brecica, noul Cetăţean de Onoare al Caransebeşului



În şedinţa de la sfârşitul lunii martie, consilierii locali au aprobat cu unanimitate de voturi proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Caransebeş lui Cristian-Carol Brecica, salvator montan şi paramedic, cel care, împreună cu căţeluşa Vreni, a fost în misiune în Turcia, după ce această ţară a fost greu încercată de cutremurele devastatoare, soldate cu mii de victime, de la începutul lunii februarie.
Cristian Brecica s-a născut la Caransebeş, în data de 15 aprilie 1974. Între anii 1998 şi 2002, a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, specializarea profesor şi antrenor de schi. Este licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport. A obţinut certificatul de clasificare profesională ca antrenor de atletism în 2010, de la Ministerul Tineretului şi Sportului, şi de formator de la Asociaţia DOCEO Drobeta Turnu Severin în 2017.
Conform referatului înaintat de Simion Paica, iniţiatorul acestui proiect de hotărâre, din anul 1994 şi până în prezent a activat ca voluntar în cadrul Salvamont Caraş-Severin, executând misiuni de patrulare preventivă şi intervenţie, asigurare permanentă şi suport în acţiunile de căutare-salvare. A obţinut atestatul de salvator montan în 2007, la Padina, Munţii Bucegi, judeţul Argeş.
A urmat cursurile de prim-ajutor şi descarcerare SMURD la Timişoara, în 2011, şi de tehnică alpină speologică, precum şi pe cel de management pentru intervenţia la avalanşă în judeţul Argeş, în 2016. În anul 2015 a executat un stagiu naţional pentru unităţi canine Salvamont la baza de la Padina, din Munţii Bucegi.
Au urmat o serie de participări la acţiuni cu caracter internaţional, printre acestea numărându-se un workshop pentru câinii de căutare-salvare la Vilandro, în Italia, în 2016, Congresul câinilor de salvare de la Oslo, Norvegia, în acelaşi an, şi tot în 2016 un congres pe aceleaşi teme la Borovet, în Bulgaria. În anul 2017 a urmat un curs privind bazele selecţiei şi formării câinilor de urmă, la Nunspeet, în Olanda, şi a participat la exerciţiul organizat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, FOR Fire X, la Poiana Mărului, în 2019, an în care a promovat şi examenul organizat la Sibiu de Ministerul Afacerilor Interne pentru unităţi canine de căutare-salvare urbană şi mediu natural împădurit. A dobândit competenţe pentru elicopterul SMURD – îmbarcare/deblocare, inserţie/extracţie în troliu cu câinele de salvare în 2020.
Asociaţiei Câinii SAR Gugulania Caransebeş, pe care o reprezintă alături de căţeluşa Vreni, i-a fost acordată Diploma de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru sprijinul necondiţionat acordat structurilor MAI în misiunile de căutare-salvare.
Anul acesta, Cristian Brecica a participat la misiunea internaţională organizată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă în Turcia, în cadrul Grupului de Salvatori RO-USAR2, unde a acţionat timp de 10 zile, în provincia Hatay, în zona oraşului Antakya, în luna februarie, ca urmare a cutremurelor devastatoare din această ţară.
La sfârşitul lunii februarie, a fost prezent la Palatul Cotroceni, împreună cu căţeluşa Vreni, la ceremonia de acordare a decoraţiilor cu care Preşedinţia României i-a răsplătit pe toţi participanţii la misiunea din Turcia, Cristian Brecica primind de la Klaus Iohannis Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Cavaler.
Bogdan NAUM