Cristian Dragomir, după patru ani la FRA


Antrenorul federal caransebeşean Cristian Dragomir a bifat cu succes patru ani de muncă în cadrul Federaţiei Române de Atletism. Recent, conducerea forului atletic i-a propus acestuia reînnoirea contractului, ca urmare a meritelor profesionale şi rezultatelor obţinute de sportivii pe care i-a coordonat în tot acest timp.

Anterior numirii în această funcţie, antrenorul caransebeşean a coordonat timp de mai mulţi ani activităţile derulate în cadrul Secţiei de atletism a Clubului Sportiv Şcolar din urbea de pe Timiş şi Sebeş, perioadă în care a reuşit formarea unui număr reprezentativ de sportivi tineri, ce au confirmat, apoi, în întrecerile de profil desfăşurate atât în ţară, cât şi peste hotare.

În prezent, în calitate de antrenor federal al Grupei de Sprint, Sărituri şi Garduri, Cristian Dragomir coordonează Loturile naţionale de juniori, seniori, tineret şi cadeţi. Rezultatele cele mai bune în întrecerile de profil au fost înregistrate, în principal, la categoria de vârstă de „Tineret”, precum şi la nivelul cadeţilor în vârstă de 16-17 ani.

De menţionat, ca şi element inedit, faptul că Cristian Dragomir este primul antrenor federal al Federaţiei Române de Atletism, ce provine din zona Banatului.

Liviu DINU