Atunci când în fruntea unei comunități sunt oameni dăruiți, lucrurile merg „ca la carte”. Când omul e preocupat de educație, e semn că își dorește o comunitate puternică, ce nu poate fi amăgită și manipulată ușor. Și educația se face de la vârste fragede, atunci când poți modela „aluatul” cu ușurință, când mintea absoarbe ca un burete totul. Așa cum nu poți face curățenie doar cu apă goală, nici educație nu poți face doar cu ce a lăsat Dumnezeu. Tocmai de aceea, preocuparea permanentă a celui care conduce această comunitate este legată de condițiile în care învață cei care vor fi sprijinul comunității de mâine. Nu a fost precupețit niciun efort în ceea ce privește dotarea Şcolii Gimnaziale „Gheorghe Frăţilă” cu tot ceea ce este necesar desfășurării unui proces educativ de calitate, care să ofere șanse egale tuturor.
„Unitatea de învăţământ a fost igienizată în fiecare vacanță de vară, au fost aduse îmbunătățiri la infrastructura clădirii, prin anveloparea acesteia. Au fost schimbate ușile tuturor sălilor de clasă, s-a amenajat biblioteca școlii și o sală „multimedia”, unde elevii participă la un proces didactic modern. Sala de sport din incinta școlii a beneficiat, la rândul ei, de investiții majore, fiind schimbate toate geamurile și s-a realizat o instalație de încălzire, în așa fel încât elevii să-și poată desfășura orele și pe timpul iernii. În parteneriat cu Primăria, prin implementarea proiectului «Tips – Ține pasul cu școala!», unitatea noastră de învăţământ a atras fonduri europene cu care s-au modernizat spațiile de învățare, şi mă refer aici la săli de clasă şi grupuri sanitare. De asemenea, în cadrul acestui proiect se organizează activități de tipul «școala după școală», unde elevii beneficiază și de o masă caldă. Părinții și copiii sunt ajutați prin activități de consiliere și îndrumare, iar cadrele didactice beneficiază de cursuri de formare gratuite”, ne-a spus Mărioara Ţepiş, directorul Şcolii gimnaziale.
Grădinița din localitate, structură a aceleiaşi şcoli, a beneficiat de investiții majore – schimbarea acoperișului, anveloparea clădirii, modernizarea sălilor de clasă și a grupului sanitar, mobilier nou, ambientarea spațiului de învățare, dotarea cu jucării și material didactic.
Ambele instituții de învățământ au fost pregătite cu temeinicie pentru începerea în maximă siguranță a acestui an școlar, fiind respectate toate normele de protecție împotriva infectării cu COVID-19. Au fost montate boilere electrice, dispensere pentru hârtie igienică, prosoape de hârtie, săpun lichid și dezinfectant în toate grupurile sanitare. Fiecare clasă a fost dotată cu igienizant pentru mâini și suprafețe, şi a fost creat un circuit pentru accesul copiilor în școală. Au fost achiziționate lămpi UVC pentru dezinfectarea tuturor spațiilor din școală și grădiniță, în așa fel încât părinții și copiii să beneficieze de siguranța de care au nevoie.
„Cu toate că recomandarea a fost ca elevii să vină de acasă cu mască de protecție, Primăria a achiziționat pentru aceștia, în funcție de vârstă, măști de protecție de unică folosință, suficiente până la sfârșitul semestrului. Ne dorim să păstrăm cu administraţia locală tradiția unei colaborări strânse și fructuoase, care s-a făcut în interesul major al copilului, asigurând astfel o generație bine pregătită, care să facă față provocărilor unei societăți în continuă schimbare”, a mai spus prof. Mărioara Țepiş.
Bianca METEŞ