Unde este milostivirea, acolo este mântuirea, care nu este părtașă la chinul veșnic; unde este milă, nu este judecată; unde este milostivire, nu este nevoie de îndreptățire. Răsplata pentru faptele milei este Împărăția Cerească. Pedeapsa pentru nemilostivire este focul veșnic. „Fiți milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6,36). „Fericit cel care caută la sărac și la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul. Domnul să-l păzească pe el și să-l vieze și să-l fericească pe pământ și să nu-l dea în mâinile vrăjmașilor lui” (Psalmul 40,1-2).

Mila și milostenia sunt inima virtuților, unde voim să facem milostenie, avem nevoie de bunăvoință. Cum ne vom purta cu aproapele nostru, așa se va purta și Dumnezeu cu noi. Nimic nu este atât de plăcut lui Dumnezeu decât milosârdia. Milostenia dată săracului, lui Hristos îi este dată. Milostenia tămăduiește toate bolile sufletești, este mijlocitoarea vieții veșnice. De vei da milostenie, nu-ți va pieri comoara, iar de nu vei da, îți va pieri. Mare este mila atunci când din strictul necesar, nu din prisosul nostru, facem milostenie. (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Omul este alcătuit din două părți: trup și suflet, de aceea și mila arătată lui este de două feluri: trupească și sufletească.

Mila trupească este atunci când se dă milostenie trupului, de exemplu de a hrăni pe cel flămând, de a da să bea celui însetat și așa mai departe. Mila sufletească este atunci când se dă milostenie sufletului, de exemplu de a întoarce pe păcătos de la păcat și a-l aduce la o viață mai bună, a-l mângâia pe cel întristat și așa mai departe.

Mila este atunci când facem bine celor nevrednici, adică celor care nu merită nicidecum acest lucru de la noi, sau dăm răsplată mai presus de merite. De exemplu, dacă cineva ar munci o zi întreagă și pentru munca lui ar merita nu mai mult de douăzeci sau treizeci de lei, dar i s-ar da mai mult cincizeci sau șaizeci de lei, aceasta ar fi milă, de asemenea, când facem milă fără să avem vreun câștig.

Cu cât mai mare este lipsa, cu atât mai mare este mila care se face. De exemplu, mai mare milă este a-l îmbrăca pe cel gol decât pe cel care este rău îmbrăcat, mai mare milă este să suferi împreună cu cel necăjit decât să-l ajuți pur și simplu fără să ai vreo pagubă.

Mila sau milostenia se judecă după râvna celui ce o dă: „Căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună” (II Corinteni 9,7). „Mila trebuie săvârșită nu pentru slava deșartă, căci altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru cel Ceresc” (Matei 6,1).

Mila trebuie săvârșită din munca voastră, nu din avutul altuia, altfel nu va fi milă de nu veți da ceea ce este al vostru. Mila trebuie arătată tuturor, și celor buni, și celor răi, și prietenilor, și vrăjmașilor, trebuie săvârșită în funcție de lipsa celui nevoiaș, celui ce are lipsă mai mare să i se dea mai mult pentru a fi ajutat. Cine îl miluiește pe cel sărac Îi dă lui Dumnezeu, de la care negreșit va primi răsplata în veacul viitor.

Cu cât mai mare este mila, cu atât mai mare va fi și răsplata pentru milă: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va și secera” (II Corinteni 9,6).

Pr. prof. ic. stavr. Petru PAICA