În şedinţa de la sfârşitul lunii martie, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind Programul anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile pe 2022, suma totală a acestora fiind de 250.000 de lei.
Astfel, activităţile culturale vor beneficia de 40.000 de lei, activităţile sociale, educaţionale, de protecţie a mediului etc. vor primi 30.000 de lei, programelor sportive, respectiv sport de performanţă, amator şi şcolar, li s-au repartizat 105.000 de lei, iar cultelor religioase – 75.000 de lei.
Proiectele care vor primi bani pentru acțiuni culturale au fost doar două, respectiv cel al Obștii Evreilor cu privire la construcția Muzeului de Cultură și Istorie al Evreilor din Banatul de Munte (35.000 de lei) și deja tradiționalul „Fărâmituri de lectură cu ceai” al Societății Femeilor Ortodoxe (5.000 de lei). La capitolul social și educație au fost finanțate „Serviciul de îngrijire la domiciliu a vârstnicilor”, derulat de Federația Caritas (25.000 de lei), „Restart – Festival pentru copii și tineret” al Asociației Sim.Țim la Fel (2.500 de lei), aceeași sumă primind-o și Asociația NU UITA SĂ FII OM pentru proiectul „CHIMIA-Baby steps”. Deși aici au fost incluse și proiectele „verzi”, nimeni nu s-a arătat interesat să depună vreo inițiativă de protejare a mediului înconjurător.
Sportul, de performanță, amator și școlar a primit cei mai mulți bani, aici fiind depuse însă și cele mai multe proiecte. Clubului Sportiv Școlar i-au fost aprobaţi 10.000 de lei pentru diferite activități, Asociația Sportivă Atletic Caransebeș beneficiază de 5.000 de lei pentru „Susținem performanța, promovăm talentul”, iar judo-ul de la Energetica primește 40.000 de lei pentru dezvoltarea acestui sport în rândul copiilor și tinerilor din municipiu. Competiția de MTB&RUN a Gugulanilor Sportivi a primit 20.000 de lei, iar fotbalul de la Magica Balta, care luptă pentru promovarea în Liga a III-a, va beneficia de 30.000 de lei.
Cultele religioase au avut și ele trei proiecte, toate fiind finanțate. Episcopia Caransebeșului va înnoi infrastructura Centrelor de zi cu 40.000 de lei, culoarul de acces al Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” va fi reabilitat cu 18.000 de lei, iar sala de copii de la Biserica Creștină Baptistă „Ghetsimani” se va renova cu 17.000 de lei.
Toate proiecte depuse spre finanţare – a spus directorul economic al Primăriei, Marius Preda, au primit bani de la bugetul local.
Bogdan NAUM