În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, în Sala Polivalentă „Victoria” din municipiu s-a desfăşurat Cupa Banatului Montan la volei, competiţie la care au luat parte patru echipe. La finalul celor trei zile de întreceri, voleibaliștii caransebeșeni au înregistrat două victorii, 3-2 în primul meci, cu campioana României, SCMU Craiova, și 3-0 cu CS „U” Cluj, dar și o înfrângere, 2-3, în a doua partidă, cu VCM LPS Piatra Neamț. La final, gugulanii s-au clasat pe primul loc, urmați de Craiova, Cluj și Piatra Neamț.
„Am avut o evoluție bună, primul meci cu campioana l-am câștigat 3-2, fiind un meci muncit. În al doilea joc, cu Piatra Neamț, s-a simțit puțin oboseala, din nou meci de 5 seturi, l-am pierdut, dar adevărul e că nici nu am fost atât de concentrați. Cu Clujul, am arătat că le suntem superiori, un sec 3-0. Sunt mulțumit de turneu, suntem o echipă nouă, mai avem de lucru la omogenitate, la relațiile de joc între ridicători și trăgători şi, la fel, pe faza de apărare trebuie să colaborăm mai mult”, a spus antrenorul Banatului Caransebeş, Răzvan Parpală, la finalul competiției.
În prima etapă a noului sezon, gugulanii se vor deplasa la Ploiești, joc prefațat de una din revelațiile caransebeşenilor la turneul din Polivalentă, tânărul orădean Bogdan Nan, care s-a adaptat foarte bine la Caransebeș. „Sper ca în continuare să joc și mai bine. În campionat, prima etapă la Ploiești va fi foarte greu, Tricolorul este o echipă foarte bună, am jucat deja cu ei la turneul de la București, ne-au învins după un joc disputat, dar sper să facem o figură frumoasă și să venim cu puncte de la ei”, a spus extrema bănățenilor.
Până la jocul cu Tricolorul Ploiești din prima etapă a noului sezon, Banatul începe sâmbătă, 8 octombrie, aventura în Cupa României, cu o dispută într-o singură manșă, în deplasare, la Unirea Dej.
Sorin ROGOZ