Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită, începând de anul trecut, la data de 15 ianuarie, a fost marcată marţi, la Caransebeş, printr-o serie amplă de acţiuni cultural-artistice organizate de municipalitate, instituţiile de profil şi unităţi şcolare. Activităţile au demarat dimineaţă, de la ora 10, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, cu o masă rotundă la care subiectul principal a fost legat de evocarea personalităţii Poetului nepereche, Mihai Eminescu. Manifestările au continuat în Sala de spectacole a Casei de Cultură, cu o acţiune organizată de Liceul Pedagogic „C.D. Loga”, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” şi Casa de Cultură „George Suru”. În aceeaşi zi, de la ora 18, Sala de spectacole a Casei de Cultură a găzduit un regal de muzică clasică susţinut de formaţia „Trio Cameral”, care a prezentat piese din repertoriul lui Bach, Pachelbel, Brahms, Sostakovici, Schubert, Schumann, Dvorak, Rubinstein, Gardel, Piazzolla, Telemann şi Corelli. Vom reveni. (C. Senco)