Dan Alexa s-a antrenat cu Viitorul Caransebeş


viitorul caransebes 4

Iniţial, staff-ul echipei Viitorul Caransebeş, formaţie care, din acest sezon competiţional, va evolua în Liga a IV-a, a gândit jocul-şcoală de sâmbătă, 30 iulie, desfăşurat pe stadionul din Balta Sărată, ca pe unul în urma căruia să se definitiveze lotul cu care, cel mai probabil din luna septembrie, se va porni la drum. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă meciul a fost un test util atât pentru antrenori, cât şi pentru jucători, şi asta cu atât mai mult cu cât fostul tehnician al Rapidului, Dan Alexa, aflat pentru câteva zile acasă, la Caransebeş, a ţinut să facă puţină mişcare şi, auzind de închegarea unei echipe a municipiului, a vrut să vadă şi potenţialul jucătorilor care o alcătuiesc.

Fotbaliştii prezenţi sâmbătă la antrenament s-au împărţit în două echipe – „Vişiniii”, conduşi din teren de Dan Alexa, şi „Galbenii”, coordonaţi de la margine de antrenorul principal al Viitorului, Dan Doran, secundul Petru Bona fiind distribuit în rolul de arbitru.

Partida – una frumoasă şi disputată, în ciuda căldurii toride pe care s-a jucat – s-a încheiat cu scorul de 2-1 în favoarea băieţilor conduşi de Dan Alexa, cele trei goluri fiind marcate de Mihai Dragomir, Nicuşor Imbre şi Dani Şandru.

Iată componenţa celor două echipe şi, totodată, lotul lărgit al Viitorului Caransebeş: „Vişiniii”: Cristian Birăescu, Constantin Arnăut, Laurenţiu Vătafu, Bogdan Gulea, Florin Dovlete, Dan Alexa, Daniel Bona, Nicuşor Imbre, Ioan Feneş, Ionuţ Văcărescu şi Dani Şandru; „Galbenii”: Ciprian Băluţă, Marius Gheorghescu, Dennis Valagiurgi, Bogdan Drăgoi, Cristian Duţescu, Cristian Suru, Ştefan Bălan, Mihai Dragomir, Adrian Ivanici, Cristian Ungur şi Marius Puiu.

Au lipsit motivat de la antrenament Ghiţă Văluşescu, George Simescu şi Cosmin Negoescu, care este în tratative cu Şcolar Reşiţa.

„Nu se poate vorbi încă de o triere a fotbaliştilor, deoarece încă lucrăm pentru aducerea unor jucători, însă până în data de 20 august vom clarifica situaţia lotului. În partida de azi nu am urmărit rezultatul final, ci creionarea unui sistem de joc, şi pot să spun că sunt mulţumit de efortul depus de toţi cei care au evoluat pe teren. Vreau să-i mulţumesc lui Dan Alexa, care este din nou alături de oraş şi de echipă, pentru profesionalismul de care a dat şi astăzi dovadă, răspunzând «comenzilor» tactice. Cine ştie, poate că unii dintre cei alături de care a evoluat azi îi vor fi, în viitor, elevi la clubul unde va antrena… Şi aş mai dori să aduc mulţumiri şi preşedintelui clubului, Andrei Ungur, directorului sportiv Gabi Ţurcaş şi consilierului local Vasile Rafa, care, pe parcursul celor trei antrenamente efectuate până acum, au fost alături de echipă”, a spus, după meci, antrenorul Dan Doran.

În ceea ce priveşte programul de pregătire, se va merge în continuare pe varianta cu antrenamente în fiecare zi de marţi şi de joi, iar sâmbăta se va încerca perfectarea unor meciuri amicale, ceea ce, pe moment, e mai greu, deoarece multe echipe nu şi-au început încă pregătirea.

„Pentru viitor, am în vedere crearea unei echipe de juniori, formată din copii născuţi în 1999-2000 şi 2001, pe care dorim să o înscriem în campionat, pentru ca tinerii să aibă meciuri în picioare, astfel încât, în decursul următorilor ani, să putem face schimbul de generaţii”, a mai spus Dan Doran.

Sorin ROGOZ