Dan Alexa vrea terenuri de fotbal între stadioane


Primăria Caransebeş scoate la licitaţie un teren de 8.000 de metri pătraţi pentru demararea unor investiţii sportive şi de agrement în Parcul Teiuş, suprafaţă situată între Stadionul Teiuş, str. Baba Novac şi Stadionul „1 Mai”. Organizarea licitaţiei a fost hotărâtă după ce pe adresa Consiliului Local a venit o cerere din partea unei firme administrate de fotbalistul Dan Alexa, care anunţă că vrea să amenajeze acolo două terenuri sintetice de fotbal, parcare, căi de acces şi o clădire administrativă care să cuprindă vestiare, saună şi un bazin. În astfel de cazuri, legea nu permite atribuirea directă şi impune organizarea unei licitaţii. Potrivit Studiului de oportunitate întocmit, suprafaţa de teren va fi concesionată pe o perioadă de 40 de ani, iar redevenţa rezultată în urma licitaţiei în plic închis va fi achitată de către concesionar trimestrial, în primii zece ani ai concesiunii, sau, la cerere, integral, la data semnării contractului. Licitaţia va fi organizată peste cel mult 40 de zile. (C. Senco)