Daniel Boambeş: „Eu am încredere că toate lucrările se vor finaliza cu bine”



În cadrul unei discuţii purtate recent cu Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, acesta ne-a spus că administraţia locală a accesat fonduri guvernamentale pentru realizarea reţelei de canalizare din satele arondate Căvăran, Maciova, Peştere şi Mâtnicu Mare. Este vorba despre o lucrare ce se află în stadiul de demarare şi care se întinde pe 22,4 km, proiectul fiind finanţat prin PNDL 2.
„Ca orice proiect, înseamnă o muncă de echipă, alături de colegii din primărie. După ce s-au făcut documentele, studiul de fezabilitate, avizele, s-a pregătit dosarul pentru finanţare, acesta a fost depus la Ministerul Dezvoltării şi astfel am obţinut fondurile. A urmat altă muncă pentru licitaţie, am refăcut apoi toate avizele pentru autorizaţia de construire… La ora actuală, suntem în faza de lucrări. S-a finalizat reţeaua de canalizare pe traseul Căvăran – Mâtnicu Mare şi se lucrează la reţeaua de pe străzile din Mâtnic. Sperăm ca firma care execută lucrările să se organizeze măcar cu două echipe, fiindcă trebuie să se încadreze în termenul de licitaţie, să facă lucrarea repede, apoi să prindă cât mai mult din suprafaţa localităţilor Căvăran, Maciova, Peştere şi Mâtnicu Mare. Reţeaua are o întindere mare în cele patru localităţi, plus că trebuie montate căminele de vizitare şi făcute racordurile la fiecare gospodărie din cele patru sate”, a spus Daniel Boambeş.
În paralel cu această investiţie, în comună se derulează şi lucrările la reţeaua de alimentare cu apă, care – ne-a mai informat edilul – se află într-o fază destul de avansată.
„Eu am încredere că toate lucrările aflate în execuţie se vor finaliza cu bine şi că oamenii vor fi mulţumiţi de aceste utilităţi, mai ales că la reţeaua de alimentare cu apă pentru cele patru localităţi suntem într-o fază avansată, ne apropiem de final cu lucrarea, avem făcute branşamentele la o mare parte a gospodăriilor, am executat, de asemenea, şi forajele. Am depus deja şi documentele pentru racordul la energia electrică pentru a putea da drumul la pompele care vor alimenta reţeaua cu apă din cele patru sate după branşarea gospodăriilor. După finalizarea acestor proiecte, toată comuna va fi branşată la canalizare, precum şi la reţeaua de alimentare cu apă. La Zăgujeni şi la Prisaca, reţelele de canalizare şi alimentare cu apă sunt finalizate de zece ani. În acest fel, oamenii au un plus de confort. Am observat că după ce am realizat aceste lucrări în cele două sate, toate gospodăriile s-au racordat la canalizare ori s-au branşat la apă şi au început altfel de lucrări, de modernizare în interior a băilor şi a bucătăriilor”, a mai spus edilul.
Daniel Boambeş a subliniat că intenţia sa este de a accesa şi alte proiecte, care să asigure locuri de muncă pentru cetăţenii comunei Constantin Daicoviciu.
Mădălina DOMAN