A fost o vreme când prezența acestei bănățence la festivalurile de folclor din țară era o adevărata spaimă pentru colegii ei de generație, aceştia neavând nicio șansă la Marele premiu, deoarece gugulanca avea glasul la purtător, iar cântecele pe care le aducea cu ea în desagă obligau juriul să îi acorde mult-râvnitul trofeu. Daniela a reușit cu multă ușurință să prefacă primul gângurit în doină, să dea valențe glasului ei curat, adăugând încă un nume pe panoplia de doinitori ai Banatului, strălucind într-un fel aparte parcă, prin acuratețe, melodicitate şi ușurința de a cânta. Mulți dintre auditori au asemuit glasul Danielei cu cel al Anei Munteanu. Dar am trăit un moment în care, invitată fiind la o filmare prin județul Alba, un distins profesor și instrumentist, crezând că o am invitată pe draga noastră Ana, eu spunându-i că este de fapt Daniela Văcărescu, acesta a exclamat: „Ana Munteanu are un nume celebru, dar fata asta cântă!”.
Prin curtea casei sale din Petroşniţa Carașului, Daniela dădea adevărate spectacole muzical-coregrafice, așteptând ca muma Ana să-i prepare mâncărica preferată – găigana (omleta), fiind o fire energică, plină de vitalitate și poftă de năzbâtii, veșnic pusă pe pozne copilărești. Doar la câțiva paşi de casa părintească curgea Timişul, unde Daniela își ostoia năduful din dogoarea verii, iar din unduirea valurilor lui şi-a luat puterea doinei ei unice, specifică gugulanilor, moștenită de la tata Ilie.
Daniela a fost crescută cu dragoste de Dumnezeu, în spiritul Bisericii Ortodoxe, cântând de mică în corul bisericii satului, ceea ce explică drumul spre absolvirea unei facultatăţi şi un Masterat în Teologie, completându-și pregătirea profesională prezentă, devenind studentă a celebrei Facultăți de Muzică din Cluj-Napoca, unde are parte de dascăli celebri, în frunte cu prof. univ. dr. Ioan Bocşa. Daniela a văzut prima licărire a soarelui răsărit de după crestele Semenicului, un Ararat al gugulanilor, luând sclipirile diamantine ale răsfrângerilor din valurile Timișului. De altfel, toate trăirile Danielei sunt oglindite în cântecele ei – „Răchito de lângă apă/ Întinde-ţi creaga odată” – o nouă doină a Danielei care încearcă să creioneze un tablou viu al locurilor şi vieții în cântec.
– Ce ai adăuga vieții tale, Daniela?
– Nu știu dacă aș adăuga ceva, dar cu siguranță aș mai vrea să pot fi fata fără griji din anii copilăriei, să urc alergând desculță Dealul Tâlvei, culegând floricele pe care să le pot coase apoi pe cămăşile și cotrânțele mele, să mai pasc oile ori vacile, să mă scald vara în apa Timișului… Să îmi văd părinții tineri și sănătoși, dar mai ales să devin bunică, și atunci, împreună cu nepoții, să retrăiesc anii copilăriei mele.
– Definește, te rog, cântecul tău în câteva vorbe.
– Doină cânt, doină trăiesc… Eu cu doina givănesc… Ești mulțumit, Radule?
– Mulțumirea mea, Daniela Vacărescu, este că mă pot numi prietenul tău, că am mai cunoscut un om care își trăiește viața ca un cântec.
Radu POTORAN
