În fiecare toamnă, deschiderea învăţământului este un moment solemn, încărcat de emoţii. Şcoala nu va înceta să însemne, pentru toate vârstele, izvor de lumină, de mari satisfacţii. Societatea actuală datorează enorm şcolii, poate, într-un fel, întreaga sa fizionomie spirituală.

Tinereţea este vârsta cunoaşterii, aceasta începând din fragedă pruncie şi rămânând adesea în om şi la adânci bătrâneţe. Căci despre atâţia bătrâni minunaţi s-a spus, de-a lungul timpurilor, că au avut o inimă tânără. Poeţii îndeosebi, marii cercetători, scriitori, inventatori vestiţi, rămân mereu tineri chiar şi la vârsta senectuţii. Secretul tinereţii stă deci în cunoaştere, în studiu, în starea de permanentă curiozitate creatoare. Spiritul se hrăneşte dintr-o neistovită cuprindere în domenii de cele mai multe ori foarte variate.

Între alte definiţii atribuite cunoaşterii este şi memoria. A cunoaşte, a ţine minte. Şi cine are mai mult pregătită memoria pentru cunoaştere decât tinerii?

În era tehnologiilor avansate, în era care anunţă deschiderea la propriu a porţilor mari ale Universului, înaintea chiar a unei mereu anunţate ere ştiinţifice, în faţa căutărilor de soluţii pentru o lume de mâine propulsată spre izvoare de energie insolite, spiritul uman trebuie să rămână mai treaz ca oricând.

Vârsta acumulării cunoştinţelor se defineşte, evident, prin memoria de până azi a lumii, dar şi prin anticiparea unei alte lumi, cel puţin la fel de vie precum aceea pe care istoria ne-a descris-o. Spiritul inventiv, cutezanţa, străvechiul „bate şi ţi se va deschide”, vor sta emblematic înscrise la porţile zilei de mâine.

Există o zi pentru care simţim nevoia să privim mai intens în urmă, la anii de şcoală, la anii aceia minunaţi ai copilăriei şi adolescenţei noastre, pentru a vedea cu nostalgie şi plăcere chipurile dragi ale dascălilor din gimnaziu şi liceu. Şi toate bucuriile trăite atunci se revarsă torent, redeşteptând clipe neasemuit de frumoase, pe care numai amintirile sunt în stare să le ofere cu atâta mărinimie…

De câte ori vine toamna, medităm cu folos la acestea. Pentru că toamna, la români, e anotimpul deschiderii şcolilor, când, vorbind în proverbe, „se numără bobocii”, dar îi numărăm cu un scop anume: să le pregătim zborul. În zborul ei, tinereţea va atinge culmile de până azi ale cunoaşterii, dar idealul omului tânăr a fost dintotdeauna să le şi întreacă.

În cele câteva mii de şcoli din ţara noastră învaţă azi un sfert din populaţia României. În fiecare an se adaugă, în reţeaua şcolară, noi săli de clasă, pentru mii de elevi.

Faptul că şcoala românească formează astăzi specialişti în toate domeniile nu este puţin lucru. Suntem în măsură să exportăm învăţământ; în România se pregătesc un mare număr de studenţi străini, trei sferturi dintre ei urmând învăţământul medical şi tehnic.

De aceea adunăm astăzi cu smerenie în suflet toate florile cărţii şi le depunem cu recunoştinţă spre memoria veşnic vie a dascălilor noştri dragi. Şi cu aceeaşi recunoştinţă aducem cinstire tuturor cadrelor didactice care fac din munca lor un exemplu pilduitor şi a căror trudă la catedră primeşte rezistenţa stejarului pornit din legendă.

Doinel Puiu MĂRGINEANU